Preşedintele american, Barack Obama şi secretarul de Stat, Hillary Clinton au fost în 2010 personalităţile cele mai admirate în Statele Unite, conform unui sondaj Gallup.
Barack Obama se află pe primul loc în clasamentul personalităţilor masculine, cu 22% din preferinţe, devansându-i pe predecesorii săi, George W. Bush (5%) şi Bill Clinton (4%), dar şi pe fostul preşedinte sud-african, Nelson Mandela şi pe fondatorul Microsoft, Bill Gates.
Preşedintele american s-a clasat pe primul loc în acest top de la preluarea funcţiei, în 2008, când era preferat de 32% dintre persoanele intervievate.
Pentru al nouălea an consecutiv, Hillary Clinton este cea mai admirată personalitate feminină, cu 17% dintre preferinţele celor intervievaţi,devansându-o şi pe prima doamna a Statelor Unite, Michelle Obama (5%).
Sondajul a fost realizat în luna decembrie, pe un eşantion de 1.019 americani adulţi şi are o marjă de eroare de plus / minus 4%.
Preşedintele american, Barack Obama şi secretarul de Stat, Hillary Clinton au fost în 2010 personalităţile cele mai admirate în Statele Unite, conform unui sondaj Gallup.
Barack Obama se află pe primul loc în clasamentul personalităţilor masculine, cu 22% din preferinţe, devansându-i pe predecesorii săi, George W. Bush (5%) şi Bill Clinton (4%), dar şi pe fostul preşedinte sud-african, Nelson Mandela şi pe fondatorul Microsoft, Bill Gates.
Preşedintele american s-a clasat pe primul loc în acest top de la preluarea funcţiei, în 2008, când era preferat de 32% dintre persoanele intervievate.
Pentru al nouălea an consecutiv, Hillary Clinton este cea mai admirată personalitate feminină, cu 17% dintre preferinţele celor intervievaţi,devansându-o şi pe prima doamna a Statelor Unite, Michelle Obama (5%).
Sondajul a fost realizat în luna decembrie, pe un eşantion de 1.019 americani adulţi şi are o