Recentul salt în gol, în golul Camerei Deputaţilor, vreau să spun, ar fi trebuit să ne atragă atenţia asupra multor lucruri, asupra disperării unui om nu dintre cei mai defavorizaţi, totuşi atins grav de modul în care a fost administrată criza mondială în România. Aş compara acest gest, soldat totuşi, din fericire, mai puţin tragic, cu cel al lui Liviu Babeş, care în 1989 şi-a dat foc în Poiana Braşov, vrând să atragă atenţia lumii asupra celor ce se petreceau în acel an, care avea să fie şi ultimul al regimului Ceauşescu.
Nu sunt convins că simetria gesturilor se păstrează, iar cândva, peste câteva luni, totul se va termina cu bine. Cu bine ? Dar ce, căderea regimului comunist s-a terminat cu bine? O vreme, e drept, ni s-a părut că suntem pe drumul cel bun. Acum, când acea vreme a trecut de mult, de foarte mult timp, putem spune cu mâna pe inimă, dacă o mai avem, că, deşi regimul de teroare politică şi poliţienească al lui Ceauşescu a căzut, lucrurile nu merg spre bine. Sau, scuzaţi, vă rog, nu merg spre bine pentru majoritatea mută, aceea care nu are cuvântul nici la televiziuni, nici în Parlament. Nu contest faptul că pentru prietenii politici şi mai ales pentru cei de afaceri ai mai-marilor regimurilor care s-au succedat de atunci, din 1989, lucrurile au mers nu spre bine, ci spre excelent. Numai că pentru dl Adrian Sobaru lucrurile nu au mers spre bine şi de vină nu sunt numai necazurile personale, familiale, cum încearcă sau vor încerca să acrediteze oficialii şi oficioşii vremurilor noi. Dar dl Sobaru nu este singur.
Chiar dacă alţii nu au sărit încă în gol de la balconul Parlamentului sau de la cel al propriului apartament de bloc, nu înseamnă că lor le merge bine. Câte un Liviu Babeş ia câteodată în spinare disperarea tuturor şi îi dă expresie. Unii îşi folosesc pentru asta cuvintele, alţii - chiar propria viaţă. În timp ce puterea îşi foloseş
