Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lako Gyorgy şi-a dedicat toată viaţa porumbeilor

Publicat in Adevarul, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Creşte porumbei de peste 40 de ani, adică de pe vremea când era doar un copil. Spune că pasiunea sa, neînţeleasă de mulţi, nu se compară cu niciun alt hobby.

„La orice altă pasiune poţi renunţa, dar la dragostea pentru porumbei, odată prins de «microb», nu poţi să renunţi niciodată“, spune Lako Gyorgy, cel mai mare crescători de porumbei din judeţul Sălaj. Colecţia sa de zburătoare numără 657 de porumbei, o parte dintre ei campioni naţionali ori deţinători ai unor trofee internaţionale.

Creşte porumbei de la 7 ani

Pasiunea lui pentru porumbei s-a născut foarte devreme. Avea doar 7 ani. „Aveam un prieten care mi-a dat câţiva guţani, porumbeii aceia comuni. De la acei guţani a început totul şi din acel moment nu mi-am mai putut despărţi de porumbei“, îşi aminteşte Lako. De la porumbeii comuni cu care a început, Lako a ajuns astăzi să se poată mândri cu rase omologate şi cu campioni. Preferaţii săi sunt porumbeii gălăţeni, din care are 300 de exemplare. „Este un porumbel complex, care este foarte bun atât la zbor, cât şi la joc. Poate zbura chiar şi două – trei ore şi are un joc foare frumos, în sensul că zboară la înălţimi foarte mari şi se dă peste cap“, explică el.

Columbofilul din Zalău are şi 330 de porumbei voiajori, unii dintre ei având în palmares distanţe de peste 800 de kilometri parcurse o dată. „Unu dintre porumbeii mei voiajori a zburat până la Regensburg, adică aproximativ 850 de kilometri“, spune crescătorul, admiţând, însă, că nu toţi se întorc acasă. „Anul acesta am pierdut foarte mulţi, mult mai mulţi decât anul trecut. Cred că este din cauza vremii, mai exact din cauza erupţiei vulcanice din Islanda, care le-a bulversat porumbeilor sistemul de orientare“, explică el.

Performanţă europeană

Printre cele mai valoroase „piese“ ale impresionantei sale colecţii de porumbei se numără cei 27 de rolleri de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 5 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 34 minute
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 16 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°