Începutul acestui mileniu găsea electoratul român sleit după o lungă perioadă de deteriorări ale condiţiilor de viaţă, ca urmare a declinului economic care durase aproape un deceniu. Tocmai se încheiase primul ciclu electoral în care guvernaseră partidele „democratice“, definite astfel prin opoziţie faţă de cele polarizate în jurul fostului FSN. Guvernarea CDR se dovedise, în raport cu majoritatea obiectivelor asumate, un eşec ce avea să reprezinte începutul sfîrşitului dihotomiei comunism-anticomunism, ce dominase viaţa politică românească de-a lungul primului deceniu postrevoluţionar.
DE ACELASI AUTOR Anarhia salvează România Toponimii Cînd e cutremur, nu vă sunaţi părinţii! Persoane, personaje, personalităţi În măsurătorile de opinie publică, starea de spirit negativă se reflecta în faptul că două treimi din populaţie aprecia că direcţia în care mergem este greşită. Erau nemulţumiţi şi de felul în care evoluase nivelul lor de trai în ultimul an (61%). Dintre politicieni, singur Ion Iliescu reuşea să adune încrederea a mai mult de 40% din electorat. Pe fondul acestei stări de spirit, de nemulţumire şi neîncredere generalizate în majoritatea politicienilor, s-a petrecut derapajul electoral de la alegerile prezidenţiale din 2000, cînd C.V. Tudor a ajuns în turul doi. Era suficientă o plimbare pe străzile Bucureştiului în seara anunţării rezultatului turului al doilea, pentru a înţelege starea de spirit a populaţiei: dacă în seara anunţării victoriei lui Emil Constantinescu, în 1996, se desfăşura o fiesta ce le depăşea pe cele ce urmau unei victorii a naţionalei de fotbal, acum, deşi victoria lui Iliescu fusese, faut de mieux, dorită de majoritatea populaţiei, străzile erau complet pustii.
În acest context dezolant, remarcăm o stare de echilibru în privinţa aşteptărilor: proporţiile celor care se aşteaptă ca în anul viitor să trăiască mai bine, la fe
