Mesajul a fost trimis. Multumesc!

60% din contribuţiile de sănătate dintr-un judeţ va reveni Casei judeţene

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a declarat ieri că guvernul a aprobat o OUG prin care 60% din contribuţiile la fondul de asigurări de sănătate a persoanelor fizice şi juridice dintr-un judeţ va reveni casei de asigurări de sănătate din judeţul respectiv. „Redăm cetăţenilor o parte însemnată din contribuţia pe care ei o au la fondul de asigurări de sănătate. Cu cât vor contribui mai mulţi, judeţul va beneficia de fonduri mai mari. Diferenţa (40% - n.r.) urmează să fie virată în contul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, maximum 3% se vor folosi la creşteri de capital în Casa Naţională şi Casele judeţene, urmând ca 37% din contribuţie să intre într-un cont de redistribuire, care se va determina prin criterii elaborate printr-un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS, prin care se vor plăti serviciile medicale între judeţe sau când fondurile dintr-un anumit judeţ nu sunt suficiente“, a declarat ministrul sănătăţii, după şedinţa de guvern. El a explicat că din acest fond de redistribuire vor putea fi completate sumele în judeţele în care nu ajung banii. Potrivit ministrului, prin actul normativ menţionat guvernul a reglementat şi nivelul indemnizaţiei Consiliului de Administraţie al CNAS, care până în prezent era de 20% din indemnizaţia preşedintelui Casei. „Această indemnizaţie nu va putea depăşi 1% din indemnizaţia preşedintelui Casei. Am propus reducerea numărului de membri ai CA ai Casei Naţionale la 17 la şapte membri“, a arătat Cseke. Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a declarat ieri că guvernul a aprobat o OUG prin care 60% din contribuţiile la fondul de asigurări de sănătate a persoanelor fizice şi juridice dintr-un judeţ va reveni casei de asigurări de sănătate din judeţul respectiv. „Redăm cetăţenilor o parte însemnată din contribuţia pe care ei o au la fondul de asigurări de sănătate. Cu cât vor contribui mai mulţi, judeţul va beneficia de fon

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 5 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 8 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 6 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 9 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 5 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 12 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 12 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Armata israeliană, acuzată că a folosit sistematic palestinieni ca scuturi umane. În ce constă „protocolul țânțarilor”

HotNews acum 11 ore
Mai mulți civili din Gaza susțin că au fost folosiți de militari israelieni ca scuturi umane, fiind trimiși în case sau tuneluri să se asigure că nu sunt ocupate de militanți Hamas. Informațiile sunt confirmate inclusiv de către militari israelieni,

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°