Trei şefi de state africane au încercat fără succes să-l convingă pe preşedintele Coastei de Fildeş, Laurent Gbagbo să cedeze puterea, în urma pierderii alegerilor. Situaţia rămâne foarte tensionată : un convoi al misiunii ONU în Coasta de Fildeş a fost atacat de partizanii lui Laurent Gbagbo.
Cei trei preşedinţi, din Benin, Siera Leone şi Capul Verde au fost mandataţi de Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO), să-l convingă pe preşedintele în exerciţiu, Laurent Gbagbo să accepte un transfer paşnic de putere în favoarea câştigătorului alegerilor din 28 noiembrie, Alassane Ouattara. Cei trei i-au transmis lui Gbagbo că riscă o intervenţie militară internaţională.
Deşi nu s-a arătat dispus să cedeze puterea, preşedintele Gbagbo a făcut totuşi un gest de deschidere, anunţând că o mare manifestaţie a partizanilor săi, organizată de mişcarea "Tinerilor patrioţi" şi prevazută pentru miercuri, 29 decembrie, la Abidjan va fi amânată.
Un apel la grevă generală, lansat de preşedintele ales, Alassane Ouattara a fost urmat de o mare parte a angajaţilor din Abidjan, capitala economică a ţării : o bună parte a transportului public a fost perturbat marţi.
Totuşi, situaţia rămâne foarte tensionată : un convoi al misiunii ONU în Coasta de Fildeş a fost atacat de partizanii lui Laurent Gbagbo. Un militar din căştile albastre a fost rănit, iar un vehicul din convoi a fost incendiat.
Statele Unite au dezminţit că ar fi trimis mercenari, pentru a-l debarca pe Laurent Gbagbo, considerând absurde acuzaţiile partizanilor acestuia, referitoare la un complot internaţional, pentru a schimba puterea la Abidjan.
Trei şefi de state africane au încercat fără succes să-l convingă pe preşedintele Coastei de Fildeş, Laurent Gbagbo să cedeze puterea, în urma pierderii alegerilor. Situaţia rămâne foarte tensionată : un convoi al misiunii O