● Tron: moştenirea / Tron: Legacy (SUA, 2010), de Joseph Kosinski.

Lansat în 1982, filmul Tron avea ca protagonist un programator de jocuri video (Jeff Bridges) ce devenea, la propriu, ostatecul programelor pe care le crease. Acestea din urmă erau reprezentate ca nişte nenici îmbrăcaţi în costume mulate, cu modele de dungi fosforescente ce încercau să trimită la ideea de reţea informatică. Feţele lor pîlpîiau în alb-negru şi unii dintre ei purtau suliţe. Principalele lor îndeletniciri erau duelurile gladiatoriale cu discul (în esenţă, aruncau unul în altul cu un disc) şi cursele de „luminorete“ (un fel de motociclete, fiecare de o anumită culoare fosforescentă, care, gonind, îşi creau în jurul lor propriile piste luminoase). La vremea aceea, filmul a fost un eşec: critica nu prea a văzut dincolo de aspectele lui tembel-comerciale (felul pueril în care încerca să capitalizeze pe noutatea, cu lipici la tineret, a sălilor de jocuri video), iar obişnuiţii sălilor de jocuri nu s-au prezentat la cinematografe în număr destul de mare: poate că încă nu erau destui cu totul – poate că lumea încă nu era gata pentru asemenea filme – sau poate că tehnologia creării de imagini pe computer nu era încă gata. Dar iată că timpul a trecut, iar imaginile din vechiul Tron, cu grafica lor de joc video primitiv, au devenit fascinante; şi nu doar imaginile create pe computer, ci şi costumele şi culorile fac ca filmul să fie azi o comoară pentru cunoscătorii stilurilor (în sensul de fashion) optzeciste. Însă timpul a făcut mai mult pentru Tron decît să confere interes arheologic gunoaielor pop-culturale din care era făcut; a iluminat, printre acestea, şi lucruri care de la bun început nu fuseseră gunoaie. Unele elemente din designul său vizual – decorurile constînd din forme geometrice pure, printre care se mişcă trupuri umane de un alb-negru spectral cusut cu fir albastru electr