Austria, o ţară de trei ori mai mică ca a noastră are într-o singură staţiune de trei ori mai mulţi kilometri de pârtie decât sunt în toată România
Între Sinaia şi Buşteni se circula, ieri, în coloană. De altfel, întregul DN 1 a fost blocat aproape o oră din cauza unui accident rutier, cauzând staţionara a mii de turişti. Ţinta lor - cei 48,35 de kilometri de pârtie de schi care se găsesc la un loc în Buşteni, Predeal, Sinaia şi Azuga.
Staţiunea Buşteni dispune de 13.700 de metri de pârtie, primăria intenţionând să investească în următorii doi ani 10,7 milioane de lei pentru creşterea calităţii serviciilor şi reabilitarea, iluminarea pârtiilor.
Dacă Valea Prahovei rămâne destinaţia preferată a turiştilor pe timp de iarnă, nici staţiunile din Maramureş nu se lasă mai prejos, oferind 19,7 kilometri de pârtie în staţiuni ca Borşa, Cavnic, Izvoare, Mogoşoaia, Suior.
Schiorii se pot orienta şi spre Vatra Dornei - 9.650 de metri de pârtie sau alte staţiuni ca Stâna de Vale, Arieşeni, Păltiniş etc.
- Conform ANAT, România dispune, în total, de aproximativ 118 kilometri de pârtii de schi sau snowboard.
- Spre comparaţie, o singură staţiune montană din Austria, Westendorf, are 449 de kilometri de pârtie, dintre care 250 de kilometri reprezintă pârtiile interconectate.
Staţiunea Obertauern nu dispune "decât" de 100 de kilometri de pârtie, în timp ce Kitzbühel se mândreşte cu 250 de kilometri de pistă, iar St Anton cu 260 de kilometri.
Ceea ce explică de ce românii nu se înghesuie doar pe Valea Prahovei, dar tot mai mulţi iau calea Austriei în perioada Sărbătorilor.
Austria: Cazare mai ieftină, servicii mai scumpe
Pasionaţii de schi pot găsi în unele staţiuni din Austria cazare la aceleaşi preţuri sau chiar mai ieftină ca în România, însă serviciile "colaterale", cum ar fi abonamentele pentru urcăril