Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vârful poeziei româneşti

Publicat in Adevarul, miercuri 29 decembrie 2010 ·

JOI, 6 IANUARIE Volumul „Poezii“, de Mihai Eminescu, va fi distribuit cu „Adevărul“, la preţul de 12,99 lei. Astăzi puteţi achiziţiona într-un singur volum „Othello“ şi „Îmblânzirea scorpiei“, de Shakespeare. Săptămâna viitoare v-am pregătit capodoperele eminesciene.

„Ediţia de faţă cuprinde toate poeziile lui Eminescu publicate de el însuşi de la 1870, când poezia lui devine autonomă, pănă la 1883, când poetul se îmbolnăveşte; apoi, toate cele tipărite în timpul boalei lui; precum şi câteva dintre cele aflate după moartea poetului, în manuscrise", scria criticul Garabet Ibrăileanu în prefaţa cărţii.

Ediţia îngrijită de G. Ibrăileanu are gravuri de A. Brătescu-Voineşti. Ibrăileanu mai arată că ordinea poeziilor în această ediţie este cea a apariţiei lor în reviste, care corespunde, fără îndoială, cu ordinea compunerii, „sau, mai exact - căci Eminescu avea obiceiul să lucreze la mai multe poezii în acelaşi timp - cu ordinea definitivării lor".

Poezii nemuritoare

Editorii şi-au permis o singură abatere, mai spunea Ibrăileanu: au pus „Epigonii" înainte de „Venere şi Madonă", „pentru că în «Epigonii» Eminescu îşi expune oarecum o profesie de credinţă şi, făcând bilanţul literaturii care l-a precedat, îşi ia parcă un suprem adio de la scriitorii dinaintea lui, pe care i-a iubit şi dintre care pe unii i-a şi imitat până atunci, în poeziile de adolescenţă".

În volum se găsesc, printre altele, poezii precum „Epigonii", „Venere şi Madonă", „Mortua est!", „Sara pe deal", Scrisorile, „ Glossă", „Criticilor mei", la un loc cu poezia „în formă populară" „Revedere".

„Poeziilor inspirate de scriitori străini şi publicate în timpul boalei poetului, aşadar fără participarea lui conştientă, le-am indicat isvorul (la tabla de materii) - ceiace, după cum rezultă din manuscrise, ar fi făcut desigur Eminescu însuşi, dacă şi-ar fi publicat chiar el,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 35 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 23 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°