Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative. (Ministerul Educaţiei)

Ce s-a întîmplat important în ultimii 10 de ani în educaţie? Mai nimic, poate răspunde cineva. Şi l-am numi pe acel om cîrcotaş, fără să o merite. Cum nu s-a întîmplat nimic!? N-am avut o mulţime de miniştri, fiecare cu reforma lui? N-am scos notele din ciclul primar şi le-am înlocuit cu calificative? Nu dăm astăzi teste naţionale? Nu publicăm o sută de subiecte pentru bacalaureat, pe care elevii să le tocească în speranţa că vor avea noroc şi le va „pica“ subiectul potrivit? Nu primim elevii la liceu în funcţie de notele pe care profesorii, care-i ştiu de mici, îi evaluează permanent? N-avem astăzi universităţi independente, „descentralizate“ şi facultăţi subordonate? Nu am combinat de zeci de ori educaţia cu tineretul, cu sportul, cu cercetarea şi cu ce s-a mai nimerit în denumirea oficială a Ministerului Educaţiei? Cum să nu se fi schimbat nimic?! Păi, să vedem ce s-a schimbat şi cînd anume s-a schimbat în ultimii zece ani. Dar pentru a înţelege mai bine ultimii zece ani, nu putem să facem abstracţie de prima decadă de după Revoluţie.

DE ACELASI AUTOR Despre forţa şi neputinţa cuvîntului scris Libertăţi care costă şi libertăţi care nu costă Spirala naţionalism - sărăcie e greu de oprit Opţiunea zero - politică de partid şi politici locale Atunci, imediat după Revoluţie, ne-am îngrijit să curăţăm manualele şcolare de poza „Tovarăşului“ şi de alte elemente comunistoide, proprii propagandei specifice unui sistem totalitar care vedea în „învăţămînt“ unealta perfectă de control a viitorilor cetăţeni, mult-aşteptaţii oameni noi. Şi aveau dreptate să gîndească aşa. Măcar comuniştii conştientizau că de ceea ce se întîmplă în şcoală, la un moment dat, depinde cum vor