Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a modificat calendarul religios pentru ca săptămâna bisericească să nu mai înceapă lunea, ci duminica, ziua Învierii Mântuitorului. Preoţii ortodocşi spun că declararea duminicii ca prima zi a săptămânii este o revenire la normal, aşa cum era înaintea regimului comunist, şi că viaţa laică nu este afectată.
Credincioşii care şi-au cumpărat Calendarul Ortodox pe anul 2011 în Ajunul Crăciunului au constatat cu uimire că, de anul viitor, săptămâna bisericescă nu va mai începe de luni, ci de duminică, această zi urmând a fi socotită prima din cele şapte.
Mai citeşte şi:
Ce rol poate avea Biserica Ortodoxă în statul român?
Schimbarea calendarului a creat confuzie în rândul enoriaşilor, care, iniţial au fost convinşi că este o greşeală a celor care au redactat şi tipărit calendarul. Ba chiar unii mai suspicioşi s-au gândit că sunt calendare contrafăcute.
„Când a venit părintele de Crăciun, mi-a lăsat şi Calendarul Ortodox pe 2011. Răsfoindu-l, am văzut că linia care separă săptămânile este pusă după ziua de sâmbătă, şi nu după cea de duminică, cum ştiu că era de atâţia ani, fapt care m-a pus pe gânduri. Chiar am vorbit cu vecinele şi erau şi ele nedumerite", ne-a spus Ioana Stamate, pensionară din Focşani.
Nu tuturor preoţilor din ţară li s-a adus la cunoştinţă decizia Sfântului Sinod.
„Mi-au spus şi mie nişte credincioşi despre schimbarea din calendar, pentru că nu fusesem înştiinţat de nimeni de la Arhiepiscopie. Le-am răspuns că aşa este normal să fie, pentru că aşa scrie în Evanghelie, că Mântuitorul a înviat în prima zi a săptămânii, duminica", a declarat preotul Valeriu Tufaru, de la Biserica „Sf. Nicolae Nou" din Focşani.
S-a revenit la calendarul vechi
Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consideră că această