Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moş Crăciun a adus premii artiştilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 decembrie 2010 ·

La Teatrul Maghiar de Stat au fost înmânate Premiile Artistice şi Premiile Companiei pentru stagiunea 2009-2010.

După o stagiune cu peste 80 de spectacole, cu turnee şi recunoaşteri internaţionale, cu evenimente de calibru realizate „acasă", Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca şi-a premiat cei mai buni angajaţi. Premiile au fost oferite atât actorilor, cât şi personalului tehnic, debutanţilor din stagiune, organizatorilor de evenimente, dar şi scenariilor puse în scenă. „Directorul a evaluat pe scurt rezultatele excepţionale ale stagiunii anterioare şi a subliniat că în această sta¬giune, până pe data de 22 decembrie, spectatorii clujeni au putut vedea în total 82 de spec¬tacole", afirmă reprezentanţii instituţiei.

Premii şi premianţi

Anul acesta, conform voturilor Consiliului Artistic, Premiul itinerant Miklós Bánffy i-a revenit actriţei Emőke Kató pentru prestaţia din spectacolul „Strigăte şi şoapte". Premiul itinerant Vlad Mugur - acordat în fiecare an colaboratorilor externi cu prestaţie remarcabilă - i-a fost atribuit regizorului Andrei Şerban pentru acelaşi spectacol. Premiul companiei, oferit pe baza voturilor actorilor, le-a fost acordat actorului Loránd Farkas pentru prestaţia din piesa „Diavolii" şi actorului Zsolt Bogdán pentru prestaţia din piesa „Strigăte şi şoapte". István Albu a primit Premiul pentru debut pentru asistenţa de regie a piesei „Diavolii".Premiul special tehnic i-a fost acordat regizoarei tehnice Yvonne Nagy, pentru buna derulare a piesei „Strigăte şi şoapte". Premiul tehnic a fost atribuit întregii echipe tehnice pentru performanţa de excepţie oferită la cel mai important festival de teatru din Europa, Festivalul de la Avignon.

Premii speciale

Actorul Lehel Salat a primit un premiu special pentru excelenta organizare a serilor de poezie, iar pentru prestaţiile din piesa Diavolii, au primit premii pe ba

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum o ora
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 7 minute
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum o ora
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum 48 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 3 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum o ora
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Furtuna Ashley în România: „Primarii să se asigure că oamenii pot fi evacuați rapid”. Preoții îndeamnă la rugăciune

Ziare.com acum o ora
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a condus, sâmbătă, 28 septembrie, şedinţa Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) pentru a analiza ultimele avertizări ale meteorologilor şi hidrologilor. Ministrul a cerut autorităţilor să fie pr

Fostul portar al naționalei Germaniei, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jens Lehmann (54 de ani), fost portar al naționalei Germaniei, a fost amendat cu 135.000 de euro după ce i-a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă.

Horoscop 29 septembrie 2024. Zodia care întâmpină probleme în familie

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de duminică, 29 septembrie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Berbec: 21 martie – 20 aprilie Te poți lovi, din nou, de atitudinea rigidă a celor din anturajul apropiat, dar nu e nimic nou și nici nu ar trebui să

Rafale de vânt de 80 km/h pun în gardă ministerul Energiei. Ia naştere un nou comandament

Mediafax acum 6 ore
„Am încheiat un nou comandament energetic, aşa cum am anunţat încă de ieri. Toţi operatorii de transport şi distribuţie sunt în dispozitiv: au constituit comandamente proprii, au suplimentat echipele de intervenţie în zonele vizate de condiţii meteo

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°