"Pentru acele persoane fizice care nu îşi declară veniturile, adică sunt în situaţia să aibă venituri foarte mari şi impozite zero, fără să aibă venituri a căror impozitare să se fi făcut în mod legal, le transmit că nu pot să stea liniştiţi.
Adică cei care au yachturi, vile şi îşi petrec vacanţele în locurile unde tarifele sunt extrem de mari, iar ei nu pot să justifice (cheltuielile-n.r.) prin veniturile declarate", a anunţat, ieri, pompos, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Dincolo de exprimarea uşor confuză şi dincolo de doza de scepticism cu care suntem tentaţi să primim o astfel de declaraţie, intenţia ministrului Finanţelor este una lăudabilă. Nu ştiu însă cât de neliniştiţi vor sta anul viitor evazioniştii la care face referire şeful de la Finanţe, aşa cum nu pot să înţeleg care vor fi mecanismele de selecţie a celor care vor face obiectul Fiscului. După cum preciza zilele trecute şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, acţiunile de control în cazul marilor averi în scopul impozitării vor fi declanşate anul viitor pentru 200-300 de persoane, în principal patroni foarte bogaţi, care, în ultimii ani, au omis deliberat să înregistreze veniturile pe firmă, sustrăgându-se de la plata impozitelor. Care vor fi acei patroni şi, mai ales, ce culoare politică vor avea respectivii, rămâne de văzut. Dar de ce doar 200-300, când, în realitate, există mii sau zeci de mii de asemenea exemple?
Cum spuneam însă, măsura e mai mult decât bine-venită, chiar dacă vine extrem de târziu. Şi, într-adevăr, există o grămadă de milionari în euro, care se dau mari bogătaşi prin topurile de tot felul, care afişează averi uriaşe şi un nivel de trai de-a dreptul sfidător, dar care, luaţi la bani mărunţi, se dovedesc a fi nişte oameni de afaceri ale căror rezultate nu reflectă luxul pe care îl afişează: societăţi cu pierderi, datorii