Diabeticii riscă să rămână fără tratamente la începutul anului 2011. Stocurile de insulină se vor epuiza cel mai probabil în prima jumătate a lunii ianuarie. Din cauza neplăţii facturilor de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, farmaciştii sunt blocaţi la furnizorii de medicamente care refuză să mai accepte comenzile.
Sute de pacienţi din Giurgiu sunt în situaţia de a nu-şi mai putea cumpăra medicamentele de care depinde viaţa lor şi asta din cauză că farmaciile sunt cu stocurile la limita de avarie sau pur şi simplu nu le mai au. În această situaţie sunt diabeticii care nu pot rezista fără insulină dar şi bolnavii de cancer. În unele farmacii, nu se mai găsesc toate tipurile de insulină şi nici teste de automonitorizare, pentru că nu au fost plătite.
Probleme sunt şi la aprovizionarea cu medicamente care se eliberează cu şi fără contribuţie personală, fiind afectaţi în primul rând cardiacii, cei cu boli psihice şi pacienţii cu hepatită.
„Probleme sunt foarte grave. Bolnavii de diabet au nevoie în cea mai mare parte de mai multe tipuri de insulină, insulină rapidă şi cu acţiune prelungită. Dacă o avem pe prima nu o avem pe cealaltă. Timpul de plată la furnizor, pentru insulină este foarte mic iar noi deja avem datorii. Preconizăm că în prima jumătate a lunii ianuarie stocurile se vor epuiza”, a spus pentru Adevărul de Seară, Maria Andronache, farmacist şef Ecco Pharmavision.
Situaţia s-a agravat din cauza datoriilor înregistrate de farmaciile giurgiuvene la furnizorii de medicamente iar aceştia din urmă au refuzat să mai aprovizioneze unităţile farmaceutice cu restanţe. Plata ar fi trebuit să fie făcută de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate(CJAS) însă facturile sunt restante încă din martie, atunci când au fost efectuate ultimele plăţi.
Situaţia prin care trec cele mai multe dintre farmaciile giurgiuvene a fost confir