Extinderea Şcolii Speciale nr.2 necesită suplimentări. SC Petroconst SA a primit la începutul lunii decembrie un act adiţional în valoare de aproximativ 200 de milioane lei vechi.
Reamintim că pe 23.04.2010 societatea a încheiat cu judeţul Constanţa contractul privind „Lucrări de C+M+I, amenajarea şi protecţia mediului, racordul la utilităţi -proiectare şi execuţie şi dotări independente aferente proiectului «Extindere Şcoala Specială nr. 2»", fiind de altfel, şi singurul ofertant care a participat la licitaţie. De precizat că investiţia este finanţată prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Menţionăm că valoarea contractului iniţial, obţinut de la Consiliul Judeţean Constanţa, condus de Nicuşor Constantinescu, a fost de 661.655 lei fără TVA, adică de aproape şapte miliarde de lei vechi. La această sumă, se adaugă şi cei aproape 200 de milioane de lei vechi din suplimentarea obţinută de societate pe 2 decembrie 2010.
SC Petroconst SA le este cunoscută constănţenilor şi pentru strânsa colaborare cu autorităţile locale. Firma a obţinut şi de la municipalitatea Constanţei, condusă de Radu Mazăre, un contract important. Este vorba despre „Execuţia lucrărilor de construcţii aferente obiectivului de investiţii Pasarela Mamaia, inclusiv serviciul de proiectare PAC, PT+CS+DDE", contract în valoare de 3.860.219 lei fără TVA.
Asociat cu Nemirschi în Allclass
Reamintim că directorul şi unul dintre administratorii SC Petroconst SA, Dumitru Cilibia, este asociat cu mai multe persoane care şi-au făcut un renume pentru faptul că au pus mâna pe contracte grase de la autorităţile locale. Cilibia este asociat şi în Allclass SRL, alături de fostul viceprimar al Constanţei şi fost ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi. De asemenea, ginerii lui Cilibia, Octavian Buşu şi Tiberiu Curt, sunt şi ei asociaţi în Karisma Development SRL c