Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incident aviatic în Rusia

Publicat in rfi, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Un avion Antonov An-22 al Ministerului rus al Apărării s-a prăbuşit în noaptea de marţi spre miercuri, în regiunea Tula, la sud de Moscova. Incidentul s-a soldat cu 12 morţi, potrivit unor surse oficiale citate de AFP.

An-22 este un avion cargo, foarte răspândit în era sovietică.

Aparatul de zbor efectua o cursă între oraşele ruseşti Voronej şi Tver, când a dispărut de pe radare.

"Potrivit armatei, avionul a dispărut de pe ecranele radar şi comunicaţia a fost întreruptă. Ceea ce s-a întâmplat în realitate rămâne să fie stabilit. Poate că avionul a fost nevoit să efectueze o aterizare forţată", spune vice-guvernatorul regiunii Tula, Aleksandr Evteev.

Astfel de accidente, în care sunt implicate avioane militare au loc destul de frecvent în Rusia.

În luna septembrie, un avion de vânătoare Su-27 s-a prăbuşit în Extremul Orient. Cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze.

Un avion Antonov An-22 al Ministerului rus al Apărării s-a prăbuşit în noaptea de marţi spre miercuri, în regiunea Tula, la sud de Moscova. Incidentul s-a soldat cu 12 morţi, potrivit unor surse oficiale citate de AFP.

An-22 este un avion cargo, foarte răspândit în era sovietică.

Aparatul de zbor efectua o cursă între oraşele ruseşti Voronej şi Tver, când a dispărut de pe radare.

"Potrivit armatei, avionul a dispărut de pe ecranele radar şi comunicaţia a fost întreruptă. Ceea ce s-a întâmplat în realitate rămâne să fie stabilit. Poate că avionul a fost nevoit să efectueze o aterizare forţată", spune vice-guvernatorul regiunii Tula, Aleksandr Evteev.

Astfel de accidente, în care sunt implicate avioane militare au loc destul de frecvent în Rusia.

În luna septembrie, un avion de vânătoare Su-27 s-a prăbuşit în Extremul Orient. Cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze.

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°