Oamenii străzii înfruntă cum pot gerul care a pus stăpânire pe oraş. Persoanele fără adăpost simt iarna ca pe o perioadă blestemată. Unii se încălzesc cu ceaiuri sub cerul liber, alţii mor sub ochii nepăsători ai timişorenilor.
CiTEŞTE ŞI,
Moartea lui Pielosu
Moartea unui om al străzii din Timişoara sub privirile a zeci de călători care aşteptau sosirea trenurilor în Gara de Nord a arătat încă odată că trăim în două sau chiar mai multe Românii diferite.
VIDEO Povestea timişoreanului care supravieţuieşte în stradă, pe ger năpraznic de - 15 grade, fără un ban în buzunar
România oamenilor care merg la serviciu, se uită la televizor şi mănâncă trei mese pe zi şi România celor de care nu ne pasă. Unul dintre aceşti veşnici „invizibili”, Florian Mocean, de 52 de ani, a murit ieri dimineaţă în sala de aşteptare a gării, pentru că „nu-şi justifica prezenţa” în gara încălzită. Spre dimineaţă, cadavrul lui a fost găsit îngheţat. Bărbatul venise de la Turda pentru a-şi găsi loc de muncă.
„Iarna nu-i ca vara”
Abandonat de părinţi, Marian Valentin, este printre oamenii străzii care încă se luptă să rămână în viaţă. În vârstă de 18 ani, s-a trezit singur, în stradă. El a învăţat să supravieţuiască la -15 grade şi îşi câştigă banii pentru a trăi de pe o zi pe alta curăţând zăpada din faţa magazinelor.
„Iarna nu e ca vara. E ceva mai complicat. Îţi trebuie câţiva bănuţi pentru un ceai înainte de somn şi unul pentru momentul în care o să deschizi ochii. Asta dacă nu o să îngheţi. Cel mai bun loc pentru dormit e undeva între patru ziduri. Nu te bate vântul şi nici nu te acoperă zăpada. Mi-ar fi uşor să mă culc într-un canal, dar asta ar însemna să mă compromit. Ştiu ce fel de persoane dorm acolo şi eu cred că sunt un om mai bun decât ei”, a spus Marian Valentin.