Perspectiva mea asupra României în ultimii 10 ani este că s-a dezvoltat într-un mod stabil, predictibil. Politicile-cheie ale capitalismului, adoptate imediat după Revoluţia din 1989 – alegeri libere, presă liberă, posibilitatea de a călători, domnia legii, dreptul de proprietate – au fost consolidate treptat. O dată la cîţiva ani apăreau zvonuri că Iliescu, Năstase sau Băsescu sînt pe cale să devină dictatori, dar fiecare alarmă s-a dovedit a fi o fantezie; fiecare dintre aceşti lideri a făcut cîte puţin pentru consolidarea stabilităţii.

DE ACELASI AUTOR În Bucureşti, maşinile au mai multe drepturi decît oamenii La ce foloseşte Twitter Ia-ţi bicicleta şi vezi România Capcana turismului românesc Stabilitatea generală din România, în ceea ce priveşte drepturile fundamentale, nu înseamnă neapărat că există stabilitate sau politici curate pe termen scurt. Scena politică din România se caracterizează printr-o scandaloasă lipsă de moralitate, corupţie, lene (membrii Parlamentului lucrează doar cîteva zile pe săptămînă), incoerenţă sau interferenţe aleatorii din partea preşedintelui. Sistemul de justiţie este atît de disfuncţional, atît de aglomerat cu cazuri nerezolvate că te miri de ce mai există. Contractele din sectorul public sînt atît de corupte că România plăteşte de două ori mai mult pentru drumuri şi căi ferate, comparativ cu ţările normale şi cel mai rău lucru este că românii sînt atît de fatalişti că acceptă lucrurile aşa cum sînt, ca şi cum nu s-ar putea face nimic. În ciuda acestor lucruri, ţara funcţionează. Uitaţi-vă în jur. Zăpada este curăţată, băncile lucrează, toată lumea pare a avea de lucru, oamenii călătoresc şi avem benzină, apă, electricitate şi sistem public de transport în comun.

Haosul pe termen scurt într-un sistem macroeconomic solid şi predictibil sună paradoxal, dar este perfect coerent. Elementele de stabilitate – drepturi,