Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Certificate şi autorizaţii, mai scumpe din 2011

Publicat in Adevarul, miercuri 29 decembrie 2010 ·

De săptămâna viitoare, vâlcenii vor plăti mai mult pentru un certificat de urbanism şi o autorizaţie de construire eliberate de Consiliul Judeţean.

Taxele locale şi tarifele au fost majorate de consilierii judeţeni în ultima şedinţă ordinară. Noile tarife se aplică de la întâi ianuarie 2011. Consiliul Judeţean (CJ) poate majora anual taxele cu până la 20%, dar pentru 2011 acestea s-au mărit cu 10%. „Am hotârât să nu avem majorări de până la 20%, deoarece e criză şi să nu exagerăm", a precizat Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea. De săptămâna viitoare, vâlcenii care vor să construiască în oraş pe o suprafaţă de până la 150 de metri pătraţi vor plăti 5,5 lei pentru eliberarea certificatului de urbanism. Cei care vor construcţii de până la 250 de metri pătraţi dau 6,5 lei, iar pentru clădiri, până în 500 de metri se va achita o taxă de 8,5 lei. Pentru construcţii care au între 500 şi 750 de metri, taxa va fi de 11 lei, iar pentru cele care depăşesc 1.000 de metri pătraţi se achită 13,1 lei pe metrul pătrat. În zonele rurale taxa pentru certificatul de urbanism e la jumătatea celei percepute la oraş.

Trei blocuri noi în Râmnic

În cazul autorizaţiei de construcţie pentru orice clădire care nu e locuinţă, CJ percepe 1% din valoarea autorizată a lucrărilor. „Proiecte noi sunt, dar din cauza crizei au rămas doar pe hârtie. 10 blocuri noi trebuiau construite în Râmnic anul acesta şi la doar trei au început lucrările", a declarat Marius Stătescu, agent imobiliar Realpro. Tot acesta a precizat că singurele tranzacţii imobiliare făcute în 2010 au fost garsonierele şi apartamentele cu două camere, a căror valoare a fost cuprinsă între 40.000 si 45.000 de euro. În cazul construirii de chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere situate în spaţii publice, ori amplasarea unor panouri cu reclamă, taxa către CJ va fi de 7,5 lei pentru fiecare metru pătra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°