2009 a fost anul în care Herta Müller a luat Premiul Nobel; 2010 a fost anul în care Herta Müller a fost, cu această ocazie, şi tradusă în limba română. Dar şi anul în care scriitoarea a vorbit publicului de pe scena Ateneului. (Dilema veche a dedicat acelei întîlniri dosarul din numărul 347). Evenimentul a agitat o vreme presa; subiectul se cunoaşte, nu-l reiau. Îmi exprim însă relativa dezamăgire personală de a fi constatat că pe cît de subtilă şi de atentă la detalii este scriitoarea în romanele sale, pe atît de rigidă şi de lipsită de nuanţe este în spaţiul public atunci cînd vorbeşte despre chestiunea comunismului. Ca în cazul multor altor scriitori, îi prefer cărţile, nu (neapărat şi) opiniile.
Dacă anul trecut am remarcat revenirea spectaculoasă a prozei scurte, anul acesta volumele bune au fost mai puţine decît degetele unei mîini: Frumoasele străine de Mircea Cărtărescu, Ramona-Vals de Constantin Mateescu şi Capela excomunicaţilor a debutantului Adrian Buzdugan. S-a compensat pe undeva, poate, prin cele cîteva volume colective: Primul meu fum (coord. Andra Matzal), Prima mea călătorie în străinătate (coord. Bogdan Iancu) şi, dacă-mi permiteţi, Iubire 13 (coord. subsemnatul). Romanul a stat mai bine: Marin Mălaicu-Hondrari (Apropierea), Radu Pavel Gheo (Noapte bună, copii!), Ion Vianu (Amor intellectualis), Radu Aldulescu (Ana Maria şi îngerii) şi Gabriela Adameşteanu (Provizorat) au fost cei mai comentaţi romancieri ai anului. A fost salutată şi revenirea lui Ioan Groşan (Un om din Est), în timp ce romanele unor Florin Toma (Oraşul jumătăţilor de înger), O. Nimigean (Rădăcina de bucsau), Radu Paraschivescu (Fluturele negru), Octavian Soviany (Viaţa lui Kostas Venetis), Dan Coman (Irezistibil), Bogdan Suceavă (Noaptea cînd cineva a murit pentru tine) sau ale celor doi foarte buni debutanţi Adina Rosetti (Deadline) şi Cătălin Pavel (Aproape a şaptea
