Dati-mi voie sa cred - chiar si cu naivitate - ca o mare natiune se defineste, in primul rind, prin taria caracterului ei si nu prin echilibristica sa "diplomatica". Prin robustetea, iar nu prin inconsitenta cuvintului sau, mai precis. Se stie deja foarte bine, Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat, anul acesta, dizidentului chinez Liu Xiaobo - condamnat la 11 ani de inchisoare, sub acuzatia "subminarii puterii de stat". In 2008, alaturi de alti 350 de intelectuali din China, Xiaobo a redactat si semnat un manifest pentru democratizarea tarii. Se cereau acolo, intre altele, pluripartidism, libertate religioasa si deschidere catre diversitatea de opinii. Reactia sistemului - in ciuda mult laudatei sale flexibilizari economice din ultimul deceniu - a fost foarte dura, mergindu-se pina la intemnitarea razvratitului. Mai mult, la anuntul acordarii Nobel-ului, marele stat asiatic a facut valuri in presa mondiala, vituperind alegerea si precizind ca va boicota ceremonia (unde laureatul oricum nu ar fi putut ajunge, fiind obligat sa-si "savureze" succesul in spatele gratiilor). Pe canale diplomatice, mai mult sau mai putin secrete, China si-a avertizat, probabil destul de serios, "satelitii" sa-i urmeze exemplul si sa saboteze, prin neparticipare, festivitatea nobelara, pentru a da astfel amploare nemultumirii ei si, implicit, scandalului mediatic. Multe natiuni din sfera de impact chinezesc s-au conformat. Interesant, Rusia (care are, e drept, si motive proprii de ostilitate fata de orice trimitere la democratia de tip occidental si, cu atit mai intens, fata de un asemenea demers simbolic in favoarea liberalismului) a decis sa boicoteze, la rindul sau, ceremonia. Toate bune si frumoase pina aici. Nu ar trebui sa fim extrem de surprinsi, auzind povestea si argumentele derulate in spatele ei. Situatia intra intr-un tablou politic si cultural destul de familiar. Cind vom