* focul a fost provocat de persoane fără adăpost care intraseră să se încălzească în sediul părăsit al fostei societăţi
Arhiva fostei fabrici de cărămidă, situată la ieşirea din municipiu, lângă digul Brăila-Galaţi, a fost distrusă într-un incendiu, în noaptea de luni spre marţi. Dezastrul a fost provocat de câteva persoane fără adăpost, care au încercat să se încălzească aprinzând un foc în incita sediului fostei societăţi comerciale. În afară de documentele din arhiva fabricii, a fost distrus şi acoperişul sediului. Pompierii Detaşamentului 1 Brăila au fost solicitaţi să intervină luni seară, în jurul orei 23.00, iar operaţiunile de stingere a incendiului s-au întins până târziu în noapte, la ora 2.20, din cauza cantităţii mari de hârtie care luase foc. * focul a fost provocat de persoane fără adăpost care intraseră să se încălzească în sediul părăsit al fostei societăţi
Arhiva fostei fabrici de cărămidă, situată la ieşirea din municipiu, lângă digul Brăila-Galaţi, a fost distrusă într-un incendiu, în noaptea de luni spre marţi. Dezastrul a fost provocat de câteva persoane fără adăpost, care au încercat să se încălzească aprinzând un foc în incita sediului fostei societăţi comerciale. În afară de documentele din arhiva fabricii, a fost distrus şi acoperişul sediului. Pompierii Detaşamentului 1 Brăila au fost solicitaţi să intervină luni seară, în jurul orei 23.00, iar operaţiunile de stingere a incendiului s-au întins până târziu în noapte, la ora 2.20, din cauza cantităţii mari de hârtie care luase foc.