De mai bine de-o lună, Tagesspiegel îşi provoacă cititorii ediţiei electronice să răspundă la următoarea întrebare: „Trebuie subvenţionate biletele la operă?“. Îndrăzneţul demers investigativ a născut şi o dispută culturală pe marginea legitimităţii întrebării. De fapt, ceea ce li se impută jurnaliştilor de la Tagesspiegel e chiar faptul că lansează o asemenea întrebare în spaţiul public, că supun politicile culturale unui plebiscit. Ce sens are să-i întrebi pe cei mulţi (care poate oricum nu merg nici măcar o dată pe an la operă) dacă să se acorde sau nu subvenţii? Ancheta s-a dovedit pînă la urmă utilă; nu neapărat pentru rezultatele „votului“, cît pentru informaţiile vehiculate în chip de argumente, de cele două tabere. Oricum, aşa cum s-a şi explicat, miza provocării nu a fost să se determine o schimbare a politicilor culturale (în sensul diminuării fondurilor acordate teatrelor lirice), ci mai degrabă să influenţeze o schimbare de optică în ceea ce priveşte acest sector, în acelaşi timp costisitor, marginal, cu un impact relativ scăzut, generator de identitate.
Dar, mai întîi, cifrele. La sondajul online au răspuns 8500 de cititori – o cifră relativ mică în comparaţie cu audienţa ziarului care l-a lansat.
DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILB Articolele pe marginea sondajului au fost citite de un public mult mai larg – semn că subiectul a fost considerat interesant, dar că la sondaj în sine nu au participat chiar toţi cei interesaţi, ci numai cei care cred că au ceva de spus. 58% dintre respondenţi au răspuns afirmativ la întrebarea lansată. O majoritate suficientă, chiar largă.
Sondajul şi articolele care îl însoţesc au fost inspirate de bilanţul (pe anul 2009) instituţiilor publice de cultură ale landului Berlin. Conform datelor oficiale, c