A patra putere în stat! Sună frumos, nu? Care e puterea presei, cred că toată lumea s-a lămurit. Deşi ar fi de făcut două amendamente la impresia generală. Unu: în puţinele cazuri în care, vreme de două decenii, diverse porcării au fost stopate sau măcar reduse în efecte – presa a fost cea care le-a întors din drum, mai degrabă decît justiţia. Totodată, datorăm presei şansa de a ne face o imagine corectă asupra VIP-urilor din mai toate domeniile. Cu accent, e drept, mai mult pe personajele negative şi/sau ridicole, căci despre oameni de valoare vine vorba mai rar. Doi: au existat situaţii în care presa a avertizat asupra unor intenţii de afaceri dubioase şi acestea nu s-au realizat, creînd impresia că erau subiecte inventate. Cel puţin în unele cazuri, neconfirmarea era tocmai efectul semnalelor jurnalistice: escrocii au făcut un pas înapoi, clamînd că nici nu le dăduse prin cap să...
DE ACELASI AUTOR Presa, înapoiată Anti-propaganda Antena zero Jurnalismul de unică folosinţă Una peste alta însă, presa românească nu prea are putere. Parţial din cauza forţei covîrşitoare şi transpartinice a sistemului, dar parţial din pricina propriilor slăbiciuni. Despre acestea din urmă aş vrea să vorbesc, şi am să mă limitez la ziare. Nu numai pentru că au o putere de penetrare incomparabilă cu cea a periodicelor, ci şi pentru că acestea din urmă, în marea lor majoritate publicaţii specializate, în general fac ceea ce au de făcut. De la revistele de tip Casa mea, Grădina mea, Sănătatea mea etc., pînă la revistele de cultură – nu prea sînt de adus reproşuri consistente.
Calamburul ghiduş
Genul publicistic numărul unu este ştirea. Informaţia este, de altfel, capitalul cel mai valoros al societăţii moderne (şi nu numai). Înainte de a face ceva, trebuie să-ţi formezi o părere cît mai completă despre ceea ce ai de făcut, despre condiţii, conjunctură, premise, ca