În trecut, românii erau căutaţi pentru talent şi instinct. Oameni de gol, de pasă decisivă. Acum, în prim-plan sînt apărătorii. Iar Tamaş şi Ştefan Radu sînt marile revelaţii!
Mitul românului hiperdotat, care driblează, pasează perfect sau rupe plasa de la 30 de metri, a cam dispărut pe continent. E vremea fundaşilor. Sobri, inteligenţi, maturi în joc, cu tehnică bună, apărătorii noştri au cucerit Europa în acest sezon.
Şapte evoluează în campionate puternice, Chivu, Ştefan Radu, Tamaş, Raţ, Săpunaru, Goian şi Neşu, iar doi dintre ei sînt printre marile revelaţii din Italia şi Anglia.
Radu şi Tamaş sînt cei mai folosiţi stranieri (aproape maximum de meciuri), oameni extrem de importanţi la Lazio şi West Bromwich Albion, sînt cei mai în formă, cei mai constanţi, cei care i-au convins pe conducători să le prelungească angajamentele cu salarii mărite şi cei ale căror nume figurează deja pe lista cluburilor de forţă! Chelsea pentru Tamaş şi aceeaşi Chelsea, plus Barcelona, Juventus, Milan, Liverpool şi Bayern pentru Radu!
Acesta poate deveni noul prototip al fotbalistului român. Şi străinii să caute în viitorul apropiat un apărător stil Chivu sau Tamaş. Mai puţin geniul urmaşilor lui Hagi. Sau instinctul de felină al clonelor lui Mutu.
1,9 milioane de euro este salariul lui Tamaş la WBA, contractul fiind prelungit pînă în 2014
20 de milioane de euro va fi clauza de reziliere a lui Ştefan Radu la Lazio; salariu - un milion
"Tamaş este o figură importantă la West Bromwich Albion. Şi pe teren, şi în afara lui. Gabi e liderul din apărare"
Roberto Di Matteo, manager WBA
"Voi face tot ce pot ca să-l păstrez pe Ştefan Radu la Lazio, deşi este dificil. Sînt multe cluburi interesate de el. E un jucător excelent"
Claudio Lotito, preşedinte Lazio