Negocierile dintre PLDM, PD şi PL, la Reşedinţa de Stat din Capitală, s-au încheiat. Până la ora 16.00, la şedinţa Parlamentului, va fi decisă viitoarea coaliţie de guvernare, care ar putea fi de centru-dreapta. Partidul Democrat, s-a întrunit, la 12.25, în şedinţa Consiliul Naţional, unde va decide cu ce fel de alianţă va merge la guvernare.
UPDATE 12.20
Negocierile dintre PLDM, PD şi PL s-au încheiat, după trei ore şi 20 de minute de discuţii. Liderii celor trei formaţiuni că tratativele s-au finalizat, iar până la şedinţa Parlamentului, care va începe la 16.00, fiecare partid urmează să ia decizia finală. Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu au ieşit cu feţe bucuroase de la negocieri. Niciunul nu a făcut declaraţii concrete, dar au lăsat să se înţeleagă că au ajuns la o înţelegere privind formarea coaliţiei de centru-dreapta. Unii ziariştii prezenţi la faţa locului spun că acordul privind crearea alianţei este posibil să fi fost semnat deja sau cel puţin un proiect al acestuia, iar consultarea propriilor partide de către liderii PLDM, PD şi PL nu e decât o formalitate.
Vlad Filat, lider PLDM: La începutul şedinţei Parlamentului va fi clară situaţia.
Mihai Ghimpu, lider PL: Am găsit consens la toate problemele care erau între noi. Nu veţi mai fi nevoiţi (ziariştii - n.r.) să staţi noapte şi zi la uşa sălii de negocieri.
Marian Lupu, lider PD: Negocierile cu PLDM şi PL sunt finalizate. Nu mai există întrebări neclare. Vom informa Consiliul Naţional PD despre rezultatele negocierilor şi pe stânga, şi pe dreapta şi rămâne să decidă.
UPDATE 12.00 Echipele PLDM, PD şi PL sunt deja de trei ore în negocieri pentru crearea unei coaliţii de centru-dreapta. Vicepreşedintele PLDM, Mihai Godea, care a ieşit acum o oră din sala de discuţii de la Reşedinţa de Stat a revenit acum un sfert de oră, cu o mapă de documente în