În ciuda pronosticurilor, trupa Bon Jovi este, anul acesta, cea mai bine plătită formaţie în concerte, anunţă Reuters. Sursa: REUTERS
Potrivit revistei Pollstar, cea care a întocmit clasamentul, Bon Jovi a câştigat din vânzarea biletelor 201,1 milioane de dolari, aproape jumătate din încasări provenind numai concertele susţinute în America de Nord. Aceasta în condiţiile în care criza economică mondială şi-a făcut simţite efectele şi în domeniul muzical.
Conform aceleiaşi publicaţii, prolifice pentru concerte au fost zone perecum Asia sau ţări care au aparţinut fostului Bloc Sovietic, care, anul acesta, au fost mult mai primitoare pentru trupele rock.
Băieţii de la Bon Jovi au fost urmaţi în clasamentul Pollstar de către rockerii de la AC/DC şi irlandezii de la U2, ale căror câştiguri s-au datorat numai reprezentaţiilor susţinute peste Ocean. AC/DC a adunat anul acesta din concerte 177 de milioane de dolari, în timp ce U2, care a deţinut supremaţia în 2009, cu 311 milioane de dolari, a reuşit să încaseze doar 160,9 milioane de dolari.
Într-o zonă dominantă de muzica rock, flamboaianta cântăreaţă Lady Gaga a urcat pe locul al patrulea în topul câştigurilor din concerte, cu 133, 6 milioane de dolari. Interpreta hitului „Poker Face” a muncit însă mai mult decât ceilalţi artişti din top 10 – ea a avut, în 2010, nu mai puţin de 138 de concerte, numai o treime dintre ele fiind susţinute pe teritoriul Statelor Unite. Spre deosebire de ea, trupa Bon Jovi a susţinut numai 80 de spectacole, în timp ce AC/DC şi U2 a cântat de 40, respectiv 32 de ori.
Top 10 Pollstar se prezintă astfel:
1. Bon Jovi – 201,1 milioane de dolari
2. AC/DC – 177 milioane de dolari
3. U2 – 160,9 milioane de dolari
4. Lady Gaga – 133,6 milioane de dolari
5. Metallica – 110,1 milioane de dolari
6. Cântăreţul canadi