Au şapte copii. L-au luat cu ei şi pe al optulea căci cel puţin la ei în casă e cald. Sărbători e un cuvânt cu un sens pierdut pentru ei. Sursa: Adrian Scutariu

La una din ieşirile din Sibiu, aproape de fosta groapă de gunoi a oraşului, locuieşte familia Iorga. Două camere întunecate, unde atmosfera e şi mai presantă din cauza pereţilor afumaţi. Câteva piese de mobilier vechi, a căror formă iniţială e demult pierdută. Căldura sobei dărăpănate ţine aproape o fetiţă de un an şi jumătate al cărei zâmbet e adus de o jucărie prăpădită. Pe masă, într-un colţ, două farfurii cu macaroane cu zahăr.

"Poftiţi în casă, vă rog. Şi scuzaţi deranjul", apleacă privirea cei doi părinţi. Împreună cresc opt copii. Casa lor nu e conectată la reţeaua de energie electrică şi nici de apă curentă nu beneficiază. În unele zile, nici de pâine.

Un singur şcolar

Vasile Iorga are 41 de ani şi lucrează la "întreprinderea judeţeană" de drumuri şi poduri, cu jumătate de normă. Rămâne cu 200 de lei la final de lună, plus cu ce mai câştigă muncind cu ziua. Pentru copii, spune el. "Eu am crescut fără tată şi mi-a fost tare greu, de aceea nu o să renunţ la copiii mei. Cum pot şi unde pot tot găsesc eu de lucru să aduc ceva de mâncare seara când mă întorc. De greu, e greu, dar un părinte nu are voie să se plângă".

Se îndreaptă către canapeaua ruptă toată, pe care fata de opt ani îşi leagănă sora de patru luni. Îşi ia bebeluşul în braţe şi priveşte duios către fetiţa blondă, Cristina. E singura pentru care se găsesc bani astfel încât să poată merge la şcoală.

"Cristina face naveta la Vurpăr. Nu am bani să îi plătesc drumul, dar o mai ia şoferul de milă sau îi mai plăteşte câte o profesoară biletul. Ca să îşi poată face lecţiile când ajunge seara acasă, ne chinuim să cumpărăm măcar o lumânare în fiecare zi", povesteşte mama fetiţei, doamna