Şi-a legat numele de Ploieşti când a deschis primul restaurant post-decembrist din oraş şi a readus bucătăria tradiţională în oraş.
Cu o viaţă desprinsă parcă din cărţi, Valentin Rotaru are ce povesti pentru generaţii întregi de nepoţi. Este cel mai bun exemplu de om plecat de foarte de jos care a reuşit exclusiv prin muncă şi inteligenţă. Născut într-una dintre cele mai sărace comune din Argeş, numită ca o ironie a sorţii, Bogaţi, Valentin Rotaru a simţit încă de mic gustul amar al sărăciei.
Abandonat de părinţi, a fost crescut de bunică şi a fost nevoit, încă de la şase ani, să facă prima sa mâncare, o ciorbă de fasole. „Am simţit instinctiv că cimbrişorul sălbatic de la marginea dealului unde locuiam va face mâncarea mai bună. De atunci încerc să regăsesc gusturile copilăriei prin combinaţii inedite de condimente", spune Valentin Rotaru. A fost nevoit să abandoneze şcoala şi să se bage slugă la un bogat pentru „mâncare şi un costum de haine".
Plecat pe la 15 ani la Bucureşti, să înveţe o meserie, a suferit un accident care avea să-i schimbe viaţa. L-a salvat celebrul Matache Măcelaru. „Eram într-un camion plin de muncitori, bărbaţi şi femei care a oprit în Piaţa Matache. Copil sălbatic, neobişnuit cu oraşul, am coborât chiar atunci când trecea o maşină. Îmi amintesc ca prin vis cum Matache Măcelaru, cu o haină de piele lungă pe el, m-a luat pe braţe şi m-a dus la spital unde am fost salvat. După săptămâni întregi de vindecare, am rămas cu o cicatrice pe faţă", povesteşte bărbatul.
Viaţa în Germania
La 20 de ani, viaţa l-a adus în Ploieşti, unde a lucrat la costrucţia fabricii de dero. Tot atunci i-a cunoscut pe părinţii săi adoptivi, o familie de ţărani din Drăgăneşti, fără copii, iar Vasile Călinel, bărbat în toată firea, a devenit Vasile Rotaru şi mai apoi Valentin Rotaru, după numele pus de colegii de azil din Germania care nu putea
