Prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, a lansat o campanie dură împotriva magazinelor de vise, care va continua şi anul viitor.
Unul dintre principalele obiective ale prefectului Constanţei, Claudiu Palaz, este verificarea la sânge a magazinelor care comercializează etnobotanice. Acesta a demarat, zilele trecute, o campanie dură împotriva acestor societăţi comerciale, concretizată în două controale. Verificările, spune prefectul, au avut loc în timpul nopţii, pentru că majoritatea magazinelor de acest tip funcţionează numai atunci. Au fost deja verificate 17 magazine, din totalul de 54 care funcţionează în judeţul Constanţa (50 în municipiul Constanţa şi 4 în Năvodari). "E un început. Nu cred că trebuie să stăm cu mâinile în sân. Este părerea mea personală", a spus prefectul. Acţiunile au avut loc împreună cu poliţiştii de la direcţia de Crimă Organizată, dar asta nu i-a împiedicat pe tineri să intre în magazine şi să ceară produse chiar în timul verificărilor. Autorităţile s-au confruntat cu probleme şi în ceea ce priveşte atitudinea vânzătorilor, care declarau că sunt angajaţi de probă.
Apel către primari
Claudiu Palaz le-a solicitat primarilor să adopte hotărâri de consiliu privind interzicerea acestor activităţi şi chiar le-a trimis modele de hotărâri în acest sens. Potrivit prefectului, aşa cum se pot închide magazinele care vând băuturi alcoolice, în ziua în care se organizează alegeri, pe lângă punctele de vot, aşa se poate lua o hotărâre de consiliu şi în ceea ce priveşte magazinele de etnobotanice. Interzicerea produselor prin lege este aproape imosibil de pus în practică (deşi se lucrează la acest aspect), pentru că prafurile pot fi combinate, astfel încât produsul finit să nu fie trecut pe lista interzisă. Majoritatea primarilor au declarat că vor adopta această măsură. "Controalele vor continua şi în zilele următoare", a conchis