Aderarea la UE nu a rezolvat ample deficite de guvernare ale unor ţări precum România şi Bulgaria. Una dintre lecţiile integrării a fost aceea că Bruxellesul nu îţi poate face ordine în propria casă. Presiunile externe sunt eficiente, dar pe termen lung, mediul intern este singurul care poate împinge ţara să se reformeze.
Articol din ediţia nr. 19 a FP România (noiembrie/ decembrie). Detalii ilustrate: Sumarul, Nota editorilor, Coperta ediției nr. 19.
Vezi şi: Cum putem deveni campionii ideii de anticorupție în UE
Dezbaterile FP România: Vameşi români la graniţele UE? Ne ţin justiţia şi corupţia în afara UE?
Anticorupţia nu este o zonă în care UE are în mod tradiţional competenţe. De obicei acesta este un aspect gestionat în mod preponderent la nivel naţional, de către autorităţile naţionale. UE nu dispune de un set clar de criterii în acest sens, iar această stare de lucruri a permis elitelor politice locale o fereastră de oportunitate şi chiar scuze pentru performanţe modeste, chiar negative. În acest sens, responsabilitatea este împărţită: în parte, elitele naţionale din România şi Bulgaria au avut o performanţă redusă, însă nici nu au fost forţate să facă mai mult de către elitele occidentale. Să nu uităm că problema corupţiei a devenit importantă pe ultima sută de metri a procesului de integrare. Îmi este teamă că aceste lucruri nu se pot repara peste noapte. Ne aflăm abia la începutul unei lungi călătorii.
În esenţă, avem de a face cu o serie de deficite structurale: sunt probleme care ţin de dezvoltarea economică, dar şi de fragilitatea societăţii civile. Uitaţi-vă la cazul Greciei. Este o ţară membră a UE din 1981 şi, în mare măsură, suferă de aceleaşi vicii structurale pe care le vedem şi în cazul României.
Multă lume a crezut că, odată cu extinderea UE, aceste vicii de guvernare profunde vor dispărea. Aşteptările au