Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CS Nova Vita atacă promovarea în Divizia A

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Deşi înfiinţată recent, formaţia de baschet feminin CS Nova Vita Târgu-Mureş vizează promovarea în prima ligă. Iniţiativa aparţine omului de afaceri Doru Borşan, care ocupă funcţia de preşedinte al clubului şi care are o viziune clară asupra a ceea ce trebuie să urmeze: accederea din divizia B în prima ligă şi apoi realizarea unui Centru de Excelenţă în baschet în „oraşul trandafirilor”. „Am înfiinţat acest club de baschet pentru că îmi doresc să obţinem performanţe şi la baschet feminin. Aşa cum ne bucurăm la fiecare meci, alături de 2500 de spectatori la baschet masculin, aşa cred şi vreau să sper că se va întâmpla şi la baschet feminin. Îmi doresc să promovez această echipă, turneul de baraj pentru intrarea în divizia A va avea loc, sperăm noi, la Târgu-Mureş, în prima jumătate a lunii mai 2011 şi cred, împreună cu antrenorii, că vom putea realiza acest obiectiv”, a declarat Doru Borşan.

Colaborare cu Nova Vita

Preşedintele CS Nova Vita s-a arătat ferm când a venit vorba despre viitorul echipei: promovarea în prima ligă şi apoi menţinerea în elita baschetului naţional. „Am făcut transferuri de la Târgovişte, de la Rapid, am adus o jucătoare din Belarus şi împreună cu fetele din Târgu-Mureş şi câteva colege din Bucureşti ne dorim să realizăm această performanţă, să intrăm în prima ligă şi de acolo să nu mai ieşim, în funcţie de condiţiile economice care vor fi în anii următori, să ne menţinem în prima ligă. După promovare doresc să înfiinţăm la Târgu-Mureş un Centru de Excelenţă în baschet, care să fie o veritabilă pepinieră pentru baschetul autohton”, a adăugat Doru Borşan.

În ceea ce priveşte denumirea echipei, preşedintele CS Nova Vita a mărturisit că au existat mai multe variante. „Au fost vreo trei variante de denumire, am ales până la urmă CS Nova Vita. Jucătoarele vor beneficia de recuperare medicală în cadrul clinicii Nova Vita d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu a intrat în curs pentru Cotroceni. Fostul ministru și-a depus candidatura la BEC

HotNews acum 24 minute
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și-a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central candidatura independentă pentru alegerile prezidențiale. BEC a informat, într-un comunicat, că odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre anali

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum o ora
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 27 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri, şi nu este de găsit

News.ro acum 41 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă şi nu este de găsit.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 47 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°