Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Făgărăşenii preferă să stea acasă de Revelion

Publicat in Buna ziua Fagaras, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Un 2010 mai bun, sau mai rău, important este că a trecut şi ne apropiem cu paşi repezi spre 2011. Doar câteva zile ne mai despart până la petrecerea de Revelion. Dacă anii trecuţi mulţi făgărăşeni îşi rezervaseră un loc pentru a petrece noaptea dintre ani într-o staţiune montană, sau chiar în străinătate, în acest an făgărăşenii au preferat să stea acasă şi să-şi petreacă Revelionul în familie. Ofertele turistice ale agenţiilor de turism din Făgăraş au fost diversificate, iar preţurile nu au fost piperate, însă oamenii nu s-au înghesuit deloc să îşi reverve un bilet, chiar şi la o pensiune balneo-climaterică din ţară. „Până în acest moment, au fost făgărăşeni care s-au interesant de ofertele noastre pe care le avem pentru Revelion, însă vă spun sincer, niciun făgărăşean nu şi-a rezervat vreun bilet pentru a petrece în altă locaţie. Anii trecuţi mai aveam câteva familii care îşi rezervaseră bilete spre destinaţii chiar exotice, însă în acest an ca niciodată. Iar preţurile noastre nu sunt deloc mari“, a spus un agent de turism din Făgăraş. Ofertele pe care le au agenţiile de turism din municipiu sunt printre cele mai diverse. De exemplu,în staţiunile din ţară sunt pachete între 500 şi 700 de lei pentru 3 nopţi. Cât privesc tarifele din străinătate, nici acestea nu sunt piperate. „Avem pachete în Austria, preţuri începând de la 40 de euro pentru un apartament la vile. Şi ajung şi până la 60-70 de euro de persoană la demipensiune. Avem tot pe Austria şi pachete de shopping, sau chiar circuite în întreaga Europa. Apoi, sejururi în Grecia, începând de la 110 euro, 4 nopţi, transportul inclus în preţ. Cât privesc oraşele mari din Europa, cum ar fi Paris, Veneţia, Praga, Viena, şi aici preţurile sunt competitive. Putem vorbi de tarife între 280 şi 400 de euro, depinde de oraş, de câte stele are hotelul şi de zilele incluse în pachet“, a mai spus agentu

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu a fost internat din nou » Fostul mare campion la box este în stare foarte gravă

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, a ajuns aseară în stare foarte gravă la Spitalul Fundeni din Capitală.

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

VIDEO Cum se rezolvă subiectele la Română Evaluarea Națională 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 24 minute
Profesoara de Limba Română Cristina Tunegaru, de la Școala nr. 75, din București, a publicat rezolvarea subiectelor de la Evaluarea Națională 2025, proba la Limba și literatura Română. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceasta explică, pas cu pa

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Guvernul schimbă regulile pentru pensiile speciale. Vârsta de pensionare crește la 65 de ani (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Noua administrație vine cu schimbări importante în sistemul pensiilor speciale. Cea mai notabilă măsură este creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați, aliniindu-i astfel cu restul angajaților din sistemul public. Totodată, guve

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum o ora
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

SuperLiga: Dinamo anunță plecarea unuia dintre titulari și aducerea unui mijlocaș de națională

HotNews acum 6 minute
Clubul Dinamo a anunţat, luni, că a ajuns la un acord cu formaţia daneză AC Horsens pentru transferul definitiv al mijlocaşului Patrick Olsen, dinamoviştii păstrând totodată un procent dintr-un viitor transfer. Tot luni, Dinamo a anunţat aducerea ci

București: Sute de blocuri rămân fără apă caldă din cauza unor lucrări pe conductele rețelei termice

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al companiei, în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală. Astfel, pe Bulevardul Theodor Pallady, din Sectorul 3, se vor f

Vremea

București
acum

30°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

29°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°