Fostul preşedinte gabonez Omar Bongo a deturnat aproape 30 de milioane de euro de la Banca statelor Africii Centrale (BEAC), o parte din fonduri fiind direcţionate către partide politice franceze, conform documentelor obţinute de WikiLeaks, citate de El Pais, relatează AFP, citat de Mediafax.
Informaţia a fost transmisă unui diplomat american în iunie 2009, la patru zile după moartea lui Bongo, de către un înalt funcţionar al BEAC, precizează ziarul spaniol.
Conform sursei citate, "liderii din Gabon au folosit fondurile pentru îmbogăţirea personală şi, urmând instrucţiunile lui Bongo, au predat o parte din bani unor partide politice franceze, inclusiv în sprijinul preşedintelui Nicolas Sarkozy".
Banii au fost direcţionaţi "către ambele tabere (...), în special către (fostul preşedinte francez, Jacques) Chirac, dar şi către (Nicolas) Sarkozy". "Bongo era preşedintele african preferat al Franţei", a adăugat sursa citată.
BEAC regrupează rezervele statelor membre ale Comunităţii Economice şi Monetare a Africii Centrale - Gabon (care desemnează guvernatorul băncii), Camerun (unde se află sediul BEAC), Republica Congo, Republica Centrafricană, Ciad şi Guineea Ecuatorială.
Conform notei diplomatice datate iulie 2009, guvernatorul BEAC, gabonezul Philip Andzembe, a plasat în secret 500 de milioane de euro într-o investiţie cu grad mare de risc la banca franceză Societe Generale. După dezvăluirea existenţei plasamentului neautorizat, BEAC a efectuat un audit şi a descoperit nereguli mult mai grave, legate de înalţi oficiali din Gabon, a afirmat funcţionarul citat în nota diplomatică.
"Ancheta internă a demonstrat că 36 de milioane de dolari (circa 28 de milioane de euro) au fost deturnate către înalţi responsabili din Gabon", a declarat el.
Clanul aflat la putere în Gabon, din care fac parte fostul preşedinte Omar Bongo şi fiul său, Al