Localnicii din comuna clujeană Ceanu Mare şi-au înregistrat la OSIM plăcintele tradiţionale, a căror reţetă este păstrată din generaţie în generaţie. Palaneţul de Ceanu Mare este unul dintre puţinele produse tradiţionale româneşti care, începând de luna aceasta decembrie, poate purta la sfârşitul numelui semnul distinctiv „®”, semnificând că este o marcă rezervată. La fel ca şi Coca-Cola sau McDonalds.

Pe vremuri, palaneţele serveau drept merinde pentru bărbaţii care plecau în zori de zi la muncile câmpului. Gospodinele din comuna Ceanu Mare, judeţul Cluj, au păstrat cu sfinţenie până în zilele noastre reţeta plăcintelor care cântăresc un kilogram, se coc doar pe vatră şi sunt umplute cu un amestec de caş, brânză de oaie şi ouă.

În timpul posturilor de peste an, umplutura palaneţelor constă în varză călită în ulei, cu sare şi piper, sau în mere ori prune uscate, ţinute în apă o noapte întreagă. „Am fost şapte copii acasă, erau vremuri grele pe atunci. Mama ne-o învăţat, pe mine şi pe surorile mele, să frământăm aluatul, să pregătim umplutura pentru palaneţ, să pregătim cuptorul de afară. Tata asta-şi ducea de merinde la lucru, pe câmp“, îşi aminteşte Maria Păcurar, în vârstă de 62 de ani, o gospodină din satul Boian, comuna Ceanu Mare, care pregăteşte, măcar o dată pe săptămână, delicioasele plăcinte.

Necesitate ridicată la rang de delicatesă

„Palaneţele au apărut din necesitate, reţeta lor este veche de sute de ani. Dacă, la început, palaneţele se coceau pe plită, fără umplutură, pentru a le mai astâmpăra foamea pruncilor până era gata pâinea din cuptor, în ultimul secol acestea au suferit unele schimbări“, explică dascălul pensionar Remus Hădărean, cel care a scris mai multe cărţi despre istoria comunei în care s-a născut şi a crescut.

Potrivit acestuia, umplutura palaneţelor a apărut în perioada interbelică. „Comuna noast