Postul de Poliţie Şăulia a fost sesizat de către o localnică despre faptul că în noaptea de 26 spre 27 decembrie, cineva necunoscut a pătruns în locuinţa sa, fiind sustrase mai multe bunuri. „Efectuând cercetarea la faţa locului, poliţiştii au descoperit faptul că s-a pătruns prin forţarea uşii de acces, intrusul răvăşind lucrurile din casă, a sustras alimente: carne, pateuri, murături, dulceaţă, zacuscă şi obiecte: tacâmuri, veselă, tablouri, ceas perete, cauzând un prejudiciu total de 700 lei. Proprietara imobilului în momentul comiterii furtului, nu se afla la domiciliu”, a declarat comisar Livia Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Mureş. Potrivit acesteia, în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate s-a stabilit identitatea suspectului, un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în comuna Miheşu de Câmpie, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural şi lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Şăulia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Postul de Poliţie Şăulia a fost sesizat de către o localnică despre faptul că în noaptea de 26 spre 27 decembrie, cineva necunoscut a pătruns în locuinţa sa, fiind sustrase mai multe bunuri. „Efectuând cercetarea la faţa locului, poliţiştii au descoperit faptul că s-a pătruns prin forţarea uşii de acces, intrusul răvăşind lucrurile din casă, a sustras alimente: carne, pateuri, murături, dulceaţă, zacuscă şi obiecte: tacâmuri, veselă, tablouri, ceas perete, cauzând un prejudiciu total de 700 lei. Proprietara imobilului în momentul comiterii furtului, nu se afla la domiciliu”, a declarat comisar Livia Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Mureş. Potrivit acesteia, în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate s-a stabilit identitatea suspectului, un bărbat în vârstă de 37