Pentru recuperarea impozitelor şi taxelor locale, primăria a trimis peste 25.000 de somaţii, doar jumătate fiind achitate până acum. Direcţia de Venituri a demarat executarea silită a 4.350 de persoane.
Mii de slătineni vor intra în noul an cu datorii la stat, neavând bani să-şi achite impozitele şi taxele locale aferente acestui an. Termenul de plată a expirat pe 30 septembrie, Direcţia de Venituri recurgând la somaţii pentru a-i determina pe rău-platnici să-şi achite dările. „Am trimis peste 25.000 de somaţii. Până acum, au fost achitate 12.000. Gradul de colectare este cu cinci procente mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru persoane fizice, colectarea impozitului pe mijloacele de transport, clădiri şi teren este de 87%, iar pentru persoanele juridice de 89%.”, declară Florin Barbu, director Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Slatina.
Pentru recuperarea debitelor au fost întocmite forme de executare silită pentru 4.350 de persoane, fiind demarate popriri pe conturi. „Întâmpinăm ceva probleme la auto, pentru recuperarea diferenţelor constatate prin ordonanţa 59, care a dublat impozitul pe mijloacele de transport cu capacitatea cilindrică ce depăşeşte 2000 centimetri cubi. În acest caz, slătinenii mai au două zile la dispoziţie pentru plată, termenul fiind 31 decembrie.”, declară Barbu.
Cei care nu au bani sau timp pentru a trece pe la ghişeele Direcţiei de Venituri vor fi penalizaţi cu 2% în fiecare lună.
INFO BOX
Reducere pentru achitarea în avans
În 2011, slătinenii care-şi vor plăti integral dările până pe data de 31 martie vor beneficia de o reducere de 7%. A fost eliminată taxa de urgenţă pentru eliberarea unor documente şi vor fi scutiţi în totalitate de la plata impozitului pe clădiri şi terenului aferent pensionarii şi beneficiarii ajutorului social care ralizează un venit lunar pe membru de fam