A fost odată o statuie a lui Lenin de Baraschi. Povestesc bătrînii că, ştiţi dumneavoastră de ce, momentul favorabil trecuse înainte ca statuia să fie gata, şi atunci artistul a trecut la modificări radicale: l-a bărbierit pe Lenin, i-a pus o pălărie în cap ca să ascundă chelia, şi a fost să fie Caragiale. A ajuns în curtea Editurii Cartea Românească pe strada Aleksandr Popov (cum se numea atunci Berthelot), într-un colţ, cam cu faţa la perete. De acolo s-a mutat pe Maria Rosetti, în mijlocul străzii. Avea rost, fiindcă alături era una din casele în care a locuit Caragiale. Au fost multe ele, dar, oricum, omul îşi regăsea cartierul. Cînd Dinu Săraru era directorul Teatrului Naţional, i-a venit ideea să-l aducă pe Caragiale la intrare. Zis şi făcut, deşi n-a existat nici un act, nici măcar factura pentru camionul care a transportat statuia. Avînd în vedere dimensiunea bronzului, doar niţel peste mărimea naturală, proiectată cum era pe faţadă, nici nu se vedea de la distanţă. Prin 2005, dacă nu mă înşel, Andrei Pleşu şi redacţia Dilemei vechi au luat iniţiativa de a-l readuce acasă pe Caragiale, cu tămbălăul de rigoare. Credeam că s-a terminat cu plimbările Maestrului. Dar acum se aude că se pregăteşte o nouă mutare, de data asta în faţa hotelului Novotel. Desigur, fiindcă acolo intrarea o imită pe aceea a vechiului Teatru Naţional. N-a fost întrebată Comisia Monumentelor de For Public. Devine un obicei.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Cu Lupoaica e altă poveste, şi mai lungă. În 1906, capitala regatului român a primit, ca simbol al frăţiei latine, o reproducere a statuii antice de pe Capitoliu evocînd legenda întemeietorilor Romei, cu fiara care i-a alăptat pe Romulus şi Remus. Un conte italian, primarul Romei, a venit să aducă acest prinos fraţilor de la Dunăre şi s-au ţinut frumoase discursuri. Bucureşten