Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Accident feroviar cumplit la Măşcăteni. Patru persoane sunt decedate FOTOGALERIE (UPDATE)

Publicat in Adevarul, joi 30 decembrie 2010 ·

Un autoturism Espero în care se aflau patru persoane a fost lovit de trenul personal Botoşani-Iaşi. Doi dintre pasagerii din autoturism au fost decapitaţi de fiarele contorsionate ale maşinii izbite de tren.

UPDATE:

Ora 16.00

Trenul personal implicat în accident este singurul care circulă pe această linie de cale ferată. Cu toate acestea, în fiecare an au loc accidente de acest fel pentru că trecerea de cale ferată nu este prevăzută cu barieră. Ultimul accident a avut loc în toamna acestui an, o dubiţă fiind spulberată de acelaşi tren. Din fericire nimeni nu a murit atunci în urma accidentului.

Ora 14.15.

După trei ore de la producerea accidentului, pompierii au reuşit să descarcereze şi cea de-a treia victimă. Este vorba de persoana care nu putea fi identificată. Aceasta se numeşte Maria Cuciu, de 74 de ani.

"Intervenţia a fost îngreunată de faptul că partea autoturismului unde se afla victima era prins sub tamponul din dreapta faţă a primului vagon. Concomitent, s-a acţionat şi pentru îndepărtarea pericolului de incendiu. După finalizarea acţiunii de descarcerare forţele ISU Botoşani au intervenit şi pentru degajarea de pe calea ferată a fiarelor contorsionate ale autoturismului“, a spus Dorina Lupu, purtătoare de cuvânt al ISU Botoşani.

Ora 13.00.

„Din informaţiile pe care le am de la reprezentantul nostru trimis la faţa locului vinovat este şoferul. Acesta nu s-a asigurat. În prezent sunt echipaje SMURD şi de Descarcerare acolo. În tren eram în jur de 30-35 de călători. Şi acum ca şi la accidentul de la Scânteia (n.r. - Iaşi) ne-am confruntat cu neatenţia şoferilor, nu a fost vina noastră“, spune George Opaiţ, directorul Regiotrans pe secţiunea Leţcani-Dorohoi.

Ora 12.30. Martorii care se află la faţa locului vorbesc de un teribil carnagiu. Imaginile sunt de coşmar şi greu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 48 minute
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă

HotNews acum 10 ore
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, era până de curând premierul dorit de aproape toate partidele politice: PSD, USR și PNL. După eșecul liberal în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan a preluat luni șefia interi

BBC: Un candidat independent cu un trecut naţionalist a uimit România şi a alarmat aliaţii săi

News.ro acum 2 ore
Georgescu a uimit România şi aliaţii este titlul cu care BBC relatează victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Un candidat independent cu un trecut naţionalist a uimit România şi a alarmat aliaţii săi, cla

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 32 minute
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 13 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Horoscop pentru marți, 26 noiembrie 2024. Gândurile zboară spre casă și familie pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 minute
Berbec Relatiile parteneriale te solicita din plin. Este posibil ca unele activitati din cadrul unor proiecte sau colaborari să se amâne, datorita altor prioritati ce intervin pe neasteptate. Se pare ca ai nevoie să-ți imbogatesti palmaresul educa

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 8 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 8 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°