Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laura Stoian, alias Lorra Music din Brăila: Visează la o carieră muzicală internaţională

Publicat in Adevarul, joi 30 decembrie 2010 ·

Studiază canto la Liceul de Artă "Hariclea Darcle", a participat la nenumărate spectacole şi aşteaptă cu nerăbdare să semneze primul contract cu o casă de discuri.

PROFIL

Născută: 12 iunie 1992, Brăila

Studii: Elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Hariclea Darclee"

Familie: Singură la părinţi

Laura Stoian, pe numele de scenă Lorra Music, este pasionată de muzică încă de mică. Cea care i-a îndreptat paşii spre studiul acestei arte este mama sa.

„Mama m-a văzut de mică cum dansam şi cântam şi m-a îndemnat către Liceul de Artă. Am făcut şi balet în clasele V - VIII, tot la Liceul de Artă, dar muzica mă atrage mai mult", spune Lorra.

De aceea a ales secţiunea canto. „Sunt înscrisă la canto, la clasa doamnei Adriana Toma. Tot cu ea fac cursuri de canto muzică uşoară şi la Şcoala „Vespasian Lungu", ne-a mai spus Laura.

Artist recunoscut

Odată cu începerea liceului, au început şi participările la diverse concursuri şi festivaluri de muzică. În 2009, a obţinut premiul al treilea la Concursul Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Armoniile Dunării".

În martie 2010 a participat la Concursul „Ghiocelul de Argint", unde a obţinut trei premii, printre care şi Premiul Special pentru calităţi interpretative şi prezentare scenică.

De curând a fost desemnată „minivedeta" în cadrul concursului lansat de Kids Show Production. A participat la foarte multe spectacole. „Am cântat în deschiderea concertului Andei Adam în august la Zilele Brăilei, am cântat la patinoar de Ziua Îndrăgostiţilor, iar acum de 1 Decembrie voi cânta pe faleză. Cânt oriunde sunt solicitată, la spectacole, baluri, banchete".

Chiar dacă e de părere că muzica pop dance şi house o reprezintă cel mai bine, este capabilă să interpreteze melodii de orice gen.

„Dacă mi se cere să cânt şi altceva, cu siguranţă voi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 58 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 35 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°