Am un respect profund pentru oamenii care fac ceva util.

A face ceva poate să însemne, de pildă, să dai un gol, să dai o pasă de gol sau să creezi condiţiile pentru un gol.

Mărturisesc că admiraţia mea e substanţial mai puţin consistentă faţă de cei care, de acasă, din fotoliu, explică pe îndelete cum se dă un gol. Mai ales dacă n-au călcat în viaţa lor într-o arenă sportivă. Asta nu înseamnă - mă grăbesc să precizez - că nu pot să aibă dreptate, că analiza lor nu poate fi sclipitoare. Dar...

Ne minunăm, de ceva vreme încoace, de cifrele halucinante ale unui sondaj de opinie. Majoritatea românilor susţin că n-au avut de suferit înainte de 1989. Dincolo de fronda care se ascunde în spatele răspunsurilor („'r-aţi ai dracului cu capitalismul vostru de doi lei!"), dincolo de selectivitatea memoriei, dincolo de resorturile psihologice subtile (a admite că ai trăit zeci de ani într-un sistem aberant înseamnă a-ţi recunoaşte complicitatea) mai există ceva. Le-a EXPLICAT cineva acestor oameni ce-i ăla comunism? Sau capitalism? Sau orice altceva? În cuvinte puţine şi simple, nu înlocuind un limbaj de lemn cu altul. Câţi români ar şti să descrie comunismul? Doar nu ne-nchipuim că a trăi într-un sistem înseamnă automat a înţelege sistemul! După cum sper că, după 21 de ani, nu mai crede nimeni că în decembrie 1989 românii au ieşit în stradă (unii mai la greu, alţii mai post festum...) din aceleaşi motive. Când vorbim despre tarele comunismului, de regulă invocăm încălcarea drepturilor omului. Să-i fi afectat oare limitarea severă a dreptului la exprimare pe cei care nu prea au ce spune? În schimb, cine a încercat să explice de ce comunismul e contra naturii din punct de vedere economic? Sau de ce „atunci exportam mai mult ca acum"? Sau de ce „ăştia nu pot nici vărui cât a construit ăla"?

Visez, încă, să văd cum cei pentru care chiar contează dreptul