Prefectul, primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, senatori, deputaţi sau directori de servicii deconcentrate aleg să-şi petreacă trecerea dintre ani în oraşul natal, în familie
Primarul Constantin Hogea va fi primul la evenimentele organizate în centrul municipiului. De la ora 21.00 va ajunge în Piaţa Civică, unde va servi un ceai cu rom, devenit tradiţional pentru Revelionul în aer liber la Tulcea.
„La miezul nopţii voi ciocni o jumătate de pahar de şampanie, că doar e criză, iar apoi voi sta în continuare la concerte. Cât va fi atmosferă, voi rămâne în centru. Dacă se încheie petrecerea mai repede, poate merg şi la nişte prieteni împreună cu familia“, spune Hogea. Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, vrea să fie acasă în noaptea dintre ani: „Dar cel mai probabil, ca şi anul trecut, voi fi în mijlocul mulţimii, adică în Piaţa Civică la evenimentele organizate pentru celebrarea trecerii în Noul An“. Prefectul judeţului îşi va petrece Revelionul acasă, alături de familie. La 10.00 noaptea, el va coborî în Piaţa Civică pentru a se alătura petrecerii organizate de Primăria Tulcea. Nici nu este prea complicat: Vasile Gudu locuieşte pe strada Babadag, la numai câteva minute de miezul evenimentelor. Citiţi amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!