Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bobby Farrell, component al trupei Boney M, a murit

Publicat in Romania Libera, joi 30 decembrie 2010 ·

Roberto "Bobby" Alfonso Farrell, component al trupei Boney M, a fost găsit mort, joi, într-o cameră de hotel din Sankt Petersburg, informează AFP, citat de Mediafax.

În noaptea dinaintea decesului, Farrell avusese un concert cu trupa sa. Cauza morţii este încă necunoscută

Născut pe 6 octombrie 1949, Bobby Farrell este cunoscut ca dansator şi cântăreţ, fondator al trupei disco Boney M.

Farrell a părăsit oraşul natal, Aruba, la 15 ani, pentru a deveni marinar. A locuit în Norvegia şi Olanda înainte de a se muta în Germania. Acolo a lucrat ca DJ, până când producătorul Frank Farian l-a inclus în noua trupă Boney M. Acesta a devenit liderul trupei Boney M deşi, ulterior, s-a aflat că nu a contribuit major la repertoriul acestora, Farian cântând multe din cântecele formaţiei în înregistrări.

Grupul de muzică disco Boney M a fost înfiinţat în 1975 la iniţiativa producatorul german Frank Farian. Cei patru membri ai formaţiei iniţiale erau Liz Mitchell, Marcia Barrett, Maizie Williams şi Bobby Farrell. Formaţia şi-a câştigat faima spre sfârşitul anilor '70.

Pe parcursul carierei sale internaţionale, formaţia a lansat opt albume: "Take the Heat Off Me" (1976), "Love for Sale" (1977), "Nightflight to Venus" (1978), "Oceans of Fantasy" (1979), "Boonoonoonoos" (1981), "Christmas Album" (1981), "Ten Thousand Lightyears" (1984) şi "Eye Dance" (1985).

Printre cele mai cunoscute melodii ale formaţiei se numără "Daddy Cool","Rasputin", "Hooray! Hooray! It's A Holi-Holiday" sau "Brown Girl in the Ring".

Formaţia Boney M a concertat de mai multe ori în România.

Roberto "Bobby" Alfonso Farrell, component al trupei Boney M, a fost găsit mort, joi, într-o cameră de hotel din Sankt Petersburg, informează AFP, citat de Mediafax.

În noaptea dinaintea decesului, Farrell avusese un concert cu trupa sa. Cauza morţii este încă necunoscută

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin se laudă că reînarmarea NATO nu este o ”amenințare” pentru Rusia: ”Ne îmbunătățim constant forțele armate și capacitățile de apărare”

Ziare.com acum 53 minute
Într-o conferință la Kremlin de joi, 19 iunie, președintele rus Vladimir Putin susține că reînarmarea NATO nu reprezintă o ”amenințare” pentru Rusia. El insistă că Federația Rusă este „autosuficientă din punct de vedere al securității”, iar Moscova

Cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic în jumătate din țară, inclusiv în București. Local va fi caniculă

Ziare.com acum 36 minute
Meterorologii au emis o atenționare cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic ridicat joi, 19 iunie. Aproape jumătate din țară este vizată de temperaturi care pot ajunge până la 36 de grade Celsius, astfel că local va fi caniculă. Capi

Consultări la Cotroceni cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului guvern. Nicușor Dan e așteptat să desemneze azi premierul

HotNews acum o ora
La 22 de zile de la primele consultări cu partidele parlamentare, președintele Nicușor Dan a invitat iar la Palatul Cotroceni reprezentanții celor 7 partide și grupul minorităților naționale. De această dată, tema consultărilor anunțate de administr

Netflix va transmite posturi TV în Franţa

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Netflix la va oferi acces abonaţilor francezi la canalele TV ale grupului TF1, începând din 2026, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Cele

Tarifele aeriene transatlantice scad puternic, turiştii vest-europeni evită SUA

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tarifele aeriene din Europa către Statele Unite au ajuns la cele mai scăzute niveluri, de dinainte de pandemie, în contextul în care tot mai mulţi cetăţeni din Europa de Vest evită călătoriile în SUA

Putin spune că o întâlnire cu Zelenski este posibilă la sfârşitul negocierilor: ”Nu asta este problema”

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vladimir Putin s-a declarat joi „pregătit” să se întâlnească cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski doar în cadrul „ultimei etape” a negocierilor dintre Moscova şi Kiev, după mai bine de trei a

Noua Zeelandă suspendă ajutorul acordat Insulelor Cook din cauza unui acord a fostei colonii cu China

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Noii Zeelande a anunţat joi că suspendă ajutorul acordat Insulelor Cook în semn de protest faţă de pactul strategic încheiat de fosta sa colonie cu China, transmite AFP, citată de Agerpres.

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 12 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Xabi Alonso, după debutul la Cupa Mondială a Cluburilor cu Real Madrid: Totul e un proces

Mediafax acum o ora
„În prima parte am suferit în multe aspecte, atât cu mingea, cât și fără. Am pierdut prea repede posesia, n-am găsit echilibrul. Sunt lucruri despre care am discutat, dar ne-a luat timp să ne adaptăm. Sunt mulțumit de reacția din partea a doua: am s

Un bărbat a murit, după ce s-a prăbușit un balot de paie peste el. Detalii de la IPJ Timiș

Ziua Constanta acum 10 ore
Un bărbat de 44 de ani a murit, astăzi, 18 iunie 2025, după ce s-a prăbușit peste el un balot de paie, pe câmp, pe raza localității Buzad, județul Timiș. Detalii de la IPJ Timiș: La data de 18 iunie 2025, polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/35°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

20°
joi

18°/30°
vin.

14°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

19°/27°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/32°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°
dum.

12°/29°