14 comune din Câmpia Transilvaniei vor să îşi facă o fabrică de zacuscă şi alte conserve de legume. Cu vinete, fasole sau ciuperci, zacusca de Cătina, o comună din judeţul Cluj, are şansa să devină un brand mai mult decât local.
O fabrică de zacuscă, dar şi de alte conserve de legume are şanse mari să fie construită în comuna clujeană Cătina. Proiectul pentru a obţine 500.000 de euro prin Programul Norvegian de Cooperare va fi depus în ianuarie. Localnicii au şi reţetele de zacuscă pregătite, numai banii să vină! Locul pentru o astfel de fabrică a fost ales dintre patru propuneri: Mociu, Cătina, Palatca şi Suatu. „O comisie a Asociaţiei Microregionale Câmpia Transilvaniei (AMCT) a decis că cel mai bun spaţiu pentru o astfel de fabrică ar fi aici, la Cătina", spune primarul acestei comune, Alexandru Bota. Este vorba despre grajdurile fostului CAP şi clădirea în care au funcţionat birourile administrative ale cooperativei comuniste. „Noi nu ne-am demolat clădirile CAP-ului, ba chiar le-am renovat. Iar acum sunt conectate şi la electricitate, gaz, internet, iar de anul viitor vom avea şi canalizare, tot pe bani europeni", mai spune primarul din Cătina, fost contabil la CAP, înainte de 1989.
În aceeaşi clădire funcţionează acum biblioteca din comună, dar şi Punctul de Acces Public la Informaţii, adică o sală cu calculatoare de la care localnicii pot accesa internetul.
Zacusca salvatoare
Făbricuţa de zacuscă şi alte conserve de legume ar urma să aibă, la început, doar 100 de metri pătraţi, necesari producţiei, şi alţi 50 de metri pătraţi destinaţi depozitării materiei prime.
„În prima fază, ar fi nevoie de 10 angajaţi, dar dacă totul merge bine, există posibilitatea extinderii. Spaţiu avem destul", mai spune primarul. El a precizat că locul a fost ales şi pentru că este în centrul microregiunii, unde le-ar fi mai uşor s