Economia Romaniei va inregistra o revenire timida in 2011, potrivit economistilor chestionati de HotNews.ro, care se asteapta la o imbunatatire semnificativa a activitatii economice in cea de-a doua parte a anului.
Estimarile acestora variaza destul de mult in ceea ce priveste avansul Produsului Intern Brut (PIB), cel mai pesimist fiind Nicolaie Chidesciuc, economistul sef ING Bank Romania, care vede o crestere de 0,2%, de partea cealalta aflandu-se Rozalia Pal, economist sef UniCredit Tiriac Bank, cu un avans de 1,7%. Economistul sef al BCR, Lucian Anghel, estimeaza o crestere economica de 1,2% in 2011.
"Dupa doi ani de scadere, in care economia s-a contractat in termeni reali cu circa 9%, Romania ar putea sa inregistreze o revenire timida in 2011. Iesirea din recesiune va fi anevoioasa si inca presarata cu masuri nepopulare pe care guvernul va trebui sa le implementeze in vederea atingerii tintei ambitioase de deficit bugetar de 4,4% agreate cu FMI si Uniunea Europeana", a declarat Lucian Anghel la prezentarea raportului "Romania - Sub semnul austeritatii" publicat la finele lunii decembrie.
Majoritatea sectoarelor vor avea o contributie pozitiva in 2011
Bancherii apreciaza ca majoritatea sectoarelor economice vor avea o contributie pozitiva, singurele domenii la care nu a existat un consens fiind constructiile si agricultura.
"Toate sectoarele vor avea o contributie pozitiva, singura exceptie poate fi agricultura, pentru care incertitudinea este foarte mare, din cauza dependentei de conditiile meteorologice. Industria va avea o contributie pozitiva, insa cresterea va fi decelerata (de maximum 3 puncte procentuale). Serviciile vor avea o contributie pozitiva pentru prima data dupa doi ani de corectii. Va conta foarte mult evolutia segmentului de comert, sectorului financiar si de real-estate, pentru care decli