În ultimele ore ale anului, Crin Antonescu a anunțat proiectul pentru 2011: coaliția PSD-PNL-UDMR-PC. Meciul politic al vitorului ar urma să fie, PDL-restul lumii. Ideea constituirii marii alianțe, de fapt un Front antibăsescian, a fost primită cu entuziasm, nu de cancelariile partidelor cărora li se adresează liderul PNL, ci de consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu.
Iată, spune Lăzăroiu, liberalii recunosc, în sfârșit, că sunt un partid de stânga și se așează acolo unde le este locul. În această cheie, alianța liberal-socială sau social-liberală ar lăsa PDL să se declare singur reprezentant al dreptei politice, teză pe care o susține de multă vreme, fără prea mult succes, însă. PD a fost un partid de stânga mai mult timp decât a trecut de când s-a transformat într-o formațiune de dreapta. Saltul pe care l-a făcut peste noapte dintr-o parte într-alta a eșichierului a fost spectaculos și câștigător în ceea ce privește imaginea.
În profunzime, PDL nu a asimilat valorile la care spune că a aderat, este neclar și departe de a-și fi găsit identitatea. Cu puțin timp înainte de un congres care ar trebui să lămurească lucrurile, partidul nu a scos pe piață nimic nou, nicio gândire, niciun proiect, în afară de schița mișcării creștin-democrate despre care vorbește Teodor Baconschi. Pentru partidul de guvernământ, baza teoretică rămâne programul FMI, în afara căruia se întinde un nesfârșit deșert al ideilor.
Bucuria lui Lăzăroiu ar ține dacă PDL ar fi cu adevărat un partid de dreapta, care ar înțelege și s-ar comporta ca atare. Ar fi vorba despre valori, despre morală, despre rigoare, despre selecția oamenilor care ar trebui să reprezinte partidul. Atunci, PDL ar face diferența și ar avea șanse să recupereze terenul pierdut. Dar nu este nici pe departe așa. Promovarea cadrelor în PDL este un dezastru. Defilează ca purtători de mesaj indivizi primitivi, agr
