Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silvian Ciucă nu exclude să rămână la „Depou“

Publicat in GAZETA de SUD, joi 30 decembrie 2010 ·

Anunţat de club că se află pe lista celor şapte jucători care vor părăsi gruparea Gaz Metan CFR Craiova în această iarnă, Silvian Ciucă (foto) a explicat ieri motivul care a condus la această decizie, punctând faptul că el a fost cel care a cerut conducerii să-i dea voie să-şi caute echipă.

„Cred că nu m-am acomodat la echipă, deşi am legat prietenii imediat cu colegii mei. Nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat! Am avut şi ghinion, am fost în poartă la începutul turului, atunci când echipa nu îşi intrase în ritm, iar rezultatele nu au fost cele mai bune. Asta a fost! Nici mie nu-mi place situaţia, pentru că eram acasă, aproape de familie... N-am ce să fac, dacă nu joc acum, atunci când?“, a spus portarul formaţiei Gaz Metan CFR Craiova.

„Am văzut că se vorbeşte că am fost pus pe lista de transferuri, dar realitatea este că eu am fost cel care m-am dus şi am vorbit cu conducerea şi am decis că este mai bine să-mi găsesc alt angajament. «Jerry» Gane a insistat să rămân, dar eu cred că e mai bine să nu ne pierdem timpul. Sunt patru echipe interesate de mine, dar momentan sunt doar discuţii, nu am stabilit nimic. Nu vreau să dau nume, sunt tot echipe din Liga a II-a, dar din seria cealaltă, iar dacă oferta financiară este bună, este posibil să semnez până de Revelion. Nu este exclus să rămân la Gaz Metan CFR, mai ales că mai am şase luni de contract, iar, dacă o voi face, voi lupta să redevin titular“, a încheiat Silvian Ciucă. Anunţat de club că se află pe lista celor şapte jucători care vor părăsi gruparea Gaz Metan CFR Craiova în această iarnă, Silvian Ciucă (foto) a explicat ieri motivul care a condus la această decizie, punctând faptul că el a fost cel care a cerut conducerii să-i dea voie să-şi caute echipă.

„Cred că nu m-am acomodat la echipă, deşi am legat prietenii imediat cu colegii mei. Nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat! Am avut şi ghinion, am

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 15 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 58 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 52 minute
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°