Pentru mine, este cartea anului: România şi Europa – Acumularea decalajelor (1500-2010), de Bogdan Murgescu, apărută la Polirom. Am făcut şi un interviu lung cu profesorul Murgescu, care va fi publicat în februarie în revista Dilemateca, o discuţie despre proiectele ratate de dezvoltare ale României, despre mituri economice care ne bîntuie şi despre posibile lecţii pe care le putem trage din istorie.
Rar ai ocazia să citeşti ceva din care să afli atît de multe lucruri noi despre un domeniu care aparent îţi este cunoscut. Bogdan Murgescu face un istoric al economiei româneşti în ultimii 500 de ani, comparînd Ţările Române cu Danemarca, Serbia şi Irlanda. La 1500 toate patru erau zone slab dezvoltate, aflate la periferia unor regiuni mai bogate economic, avînd populaţii rare şi randamente mediocre.
De atunci, Danemarca a făcut prima saltul de dezvoltare, Irlanda i-a urmat mai tîrziu, iar România şi Serbia încă sînt pe drum. Ce a făcut special Danemarca? Azi voi spune pe scurt povestea agriculturii pe care cartea o expune pe larg, urmînd ca săptămîna viitoare să scriu despre proiectele de modernizare şi despre celelalte ramuri economice.
DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă? Povestea agriculturii daneze e una despre un stat deştept, instituţii solide şi oameni care se asociază. În august 1786, regele convoca acolo Marea Comisie Agrară – compusă din funcţionari, experţi şi reprezentanţi politici din diferite tabere – cu scopul de a creiona relaţiile dintre ţărani şi marii proprietari. În iunie anul următor au fost trecute legile prin care avea să se creeze o clasă de ţărani înstăriţi. De pildă, „se interzicea proprietarului întreruperea contractului dacă ţăran
