Poliţiştii turdeni au folosit armamentul şi au tras patru focuri în aer în încercarea de a prinde persoane necunoscute care escaladau gardul unei firme din Turda. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului (IPJ) Cluj, Gina Pop, a declarat că acţiunea a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri.
"Poliţiştii turdeni au depistat un grup de persoane necunoscute, care au escaladat gardul de împrejmuire al unei societăţi comerciale din Turda, având asupra lor un sac şi mai multe recipiente din plastic de dimensiuni mari. Persoanele suspecte au fost somate de poliţişti să se oprească, însă nu au răspuns somaţiei. Pentru prinderea şi imobilizarea acestora, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare, executând patru focuri de armă în plan vertical, după somarea legală efectuată. Suspecţii au fugit într-o direcţie necunoscută, reuşindu-se totuşi prinderea şi imobilizarea lui M. Georgian, de 21 ani, din Turda", a precizat Gina Pop.
Prejudiciu mic
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a mai spus că prejudiciul a constat într-un sac cu îngrăşăminte chimice şi în două recipiente de câte 10 litri de erbicid, în valoare de 500 de lei, care au fost recuperate. Bărbatul prins este cercetat pentru furt calificat, iar investigaţiile poliţiştilor continuă pentru prinderea celorlalte persoane care au participat la furt.
Poliţiştii turdeni au folosit armamentul şi au tras patru focuri în aer în încercarea de a prinde persoane necunoscute care escaladau gardul unei firme din Turda. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului (IPJ) Cluj, Gina Pop, a declarat că acţiunea a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri.
"Poliţiştii turdeni au depistat un grup de persoane necunoscute, care au escaladat gardul de împrejmuire al unei societăţi comerciale din Turda, având asupra lor un sac şi mai multe recipiente di