Imaginaţi-vă că, în blocul de zece etaje în care locuiesc, vecinii au decis să organizăm un soi de CAR. Ştiţi dumneavoastră, mecanismul acela în care fiecare cotizează lunar spre un fond comun, pentru ca, din timp în timp, în funcţie de nevoi, unul dintre participanţi să poată extrage nişte bani. Are nevoie de un aragaz nou sau să plătească operaţia de cataractă a soacrei, de exemplu. Unii vecini sînt mai bogaţi, alţii sînt mai nevoiaşi. Ar fi Nicolas de la doi care conduce Peugeot-ul ăla plin de fiţe, mai este şi doamna Angela de la trei care nu se mai dă jos din BMW. Pe la etajele superioare, sub planşeul cam găurit, stau unii mai săraci: domnul Ion şi domnişoara Ludmila. S-au mutat mai de curînd la noi în bloc, amîndoi deodată, acum vreo patru ani. De aceea, au intrat mai tîrziu în schema noastră. Oricum, noi avem o regulă. Dăm banii cu grijă, ajutîndu-i în primul rînd pe cei mai puţin avuţi. Nu-i problemă, dacă domnul Silviu (tipul mai în vîrstă, înnebunit după fetişcane pe care le agaţă cînd merge cu Ferrari-ul la pas prin cartier) are probleme de lichidităţi, îi dăm şi lui. Mai puţintel, dar îi dăm. Facem aşa pentru a fi siguri că toată lumea o să poată să-şi plătească întreţinerea la timp. În plus, ne gîndim că aşa e creştineşte, să ajuţi pe cei mai săraci.
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat În mod firesc, a apărut necazul: ăştia veniţi de curînd, ceva mai săraci, vor să tragă mai mulţi bani din CAR. Ştiam asta de cînd i-am lăsat să se mute (la noi în bloc e o lege nescrisă, nu se mută nimeni dacă nu sîntem cu toţii de acord, verificăm fiecare potenţial vecin, ani de zile, pînă să-l acceptăm). Numai că nu-i dăm banii pentru orice. Dacă vrea să-şi tragă ţevăraie nouă, îi dăm. Asta ajută blocul să mai scadă consumurile de apă şi, în plus, scade riscul ca vecinul de jos să se trezească inundat. Da
